Buna Vestire

Buna Vestire

33
DISTRIBUIȚI

În fiecare an, la 7 aprilie, prăznuim una din cele patru sărbători de peste an care sunt închinate Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu și unul dintre cele mai importante praznice împărătești: Buna Vestire. Cunoscută în popor și sub denumirea de Blagoveștenie, sărbătoarea marchează ziua în care Maica Domnului a fost anunțată de Arhanghelul Gavriil că a fost aleasă de Dumnezeu să Îl poarte în pântece pe Iisus .

Semnificația sa este dată de începutul lucrării văzute de răscumpărare a omului care, prin voință liberă, a căzut în păcatul neascultării fată de Dumnezeu.

Acest praznic este numit Buna Vestire, pentru marea bucurie pe care a primit-o omenirea : Cel așteptat de veacuri de către toți drepții Vechiului Testament, Fiul lui Dumnezeu, Mesia avea să vină în sfârșit pe pământ ca să ne izbăvească din robia morții și a păcatului; de aceea și învățătura Mântuitorului, răspândită în întreaga lume de către Apostoli, se cheamă „Evanghelie” adică „Vestea cea Bună”. Buna Vestire este sărbătorită în fiecare an în perioada Postului Mare, fiind una dintre sărbătorile pentru care Biserica acordă dezlegare la peste, indiferent în ce zi ar cădea aceasta.

Troparul sărbătorii: „Astăzi este începutul mântuirii noastre și arătarea tainei celei din veac. Fiul lui Dumnezeu Fiu al Fecioarei Se face, și Gavriil harul îl bine vestește. Pentru aceasta și noi, împreună cu dânsul, Născătoarei de Dumnezeu să-i cântăm: Bucură-te, cea plină de har, Domnul este cu tine!“