Burse pentru absențe. Detalii alarmante despre practicile înșelătoare la școala profesională din...

Burse pentru absențe. Detalii alarmante despre practicile înșelătoare la școala profesională din satul Alexăndreni

64
DISTRIBUIȚI

Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a expus detalii alarmante despre practicile înșelătoare la școala profesională din satul Alexăndreni, raionul Sângerei. Conform ministrului, un audit recent a relevat că, deși pentru 200 de elevi sunt alocate burse, numai 50 dintre aceștia frecventează de fapt instituția.

În cadrul emisiunii NordNews Live,  Dan Perciun a explicat că vizitele de audit au scos la iveală încercări de a masca absența elevilor: „S-au adus oameni din sat, s-au așezat în bănci în încercarea de a ne demonstra că ei vin la lecții,” a declarat ministrul, subliniind gravitatea situației.

Auditul, inițiat după o vizită neașteptată a unui secretar de stat, a constatat că, în realitate, majoritatea elevilor erau absenți, pretinzându-se că „toți erau la practică”. Raportul final al controlului va fi transmis la Centrul Național Anticorupție (CNA) pentru investigații suplimentare.

Ministrul a anunțat că, independent de decizia de a fuziona instituția cu o altă entitate educațională, conducerea actuală trebuie să fie sancționată pentru rolul său în aceste nereguli. „Chiar dacă fuzionăm această instituție, trebuie să-i sancționăm,” a afirmat Perciun.

Centrul de Excelență în Servicii și Prelucrarea Alimentelor din Bălți va absorbi Școala Profesională din Alexăndreni, Sângerei.

Aceasta nu este o situație izolată, deoarece există cazuri similare în alte instituții, unele necesitând fuzionări din motive administrative. Ministrul a menționat că în Chișinău, de exemplu, unele instituții cu același profil sunt situate prea departe una de alta, ceea ce nu justifică menținerea a două poziții separate de director.

Șase școli profesionale și două colegii din nordul Republicii Moldova vor fuziona în acest an, conform unei hotărâri adoptate pe 29 mai, de Guvern, la solicitarea Ministerului Educației și Cercetării. Instituțiile afectate vor continua să funcționeze până la sfârșitul anului de studii 2026-2027.