În ziua de sâmbătă, 14 noiembrie, curent comuna Pepeni a găzduit o acțiune de amploare, menită să planteze puieți pe o suprafață de 96 hectare, teren de împădurire.
Acțiunea s-a desfășurat în cadrul Campaniei naționale de împădurire , declanșată în întreaga țară și ca un răspuns la inițiativa Președintei Maia Sandu, privind necesitatea de împădurire și reabilitare a pădurilor în toate regiunile Republicii Moldova cu genericul „Generația Pădurii.” Campania de împădurire se desfășoară în întreg teritoriul țării și face parte din Programului național de Extindere și Reabilitare a Pădurilor pentru anii 2023-2032 ,organizat de Ministerul Mediului și Agenția „Moldsilva”.
În această zi comuna Pepeni a fost transformată într-un șantier de împădurire. Peste 400 de participanți au luat parte și au muncit cu toată inima pentru împădurirea suprafeței programate în acest scop. Președintele raionului Sângerei Cristian CAINARIAN, a susținut lucrările de împădurire cu o echipă de funcționari publici din cadrul Consiliului raional și al Aparatului președintelui . Inclusiv toate direcțiile și secțiile subordonate s-au prezentat în mod organiza , susținând lucrările de împădurire. S- au inclus activ și reprezentanții serviciilor desconcentrate și descentralizate, împreună cu Igor Curcă, șeful adjunct a al Oficiului teritorial Bălți al Cancelariei de Stat. Dornici de a sprijini lucrările de împădurire și uniți întru acest scop a fost echipa de medici și lucrători medicali ai spitalului raional cu directorul Vitalie Tabarcea, echipa Centrului de Sănătate Sângerei cu șefa – adjunct Angela SPÎNU. Cu toții au muncit alături de 100 militari, de la Brigada nr.1 de Infanterie Motorizată Bălți, alături de echipa Agenției de Dezvoltare Nord, de colaboratorii Unității de Pompieri și Salvatori . Primăria comunei Pepeni s-a prezentat cu mai multe echipe, inclusiv echipa primăriei, lucrătorilor de cultură, inclusiv din satul Răzălăi, a grădinițelor de copii , a Liceului „A. Agapie.” În total primăria Pepeni a fost prezentă cu 17 instituții. Cu toții au plantat puieți de salcâm,80 % și 20 % puieți de sălcioară. Potrivit primarului Oleg Cernei „ Nu este ușor să organizezi o asemenea campanie la tine în teritoriu. Dar obiectivul propus prin proiectul elaborat merită eforturile depuse. Să împădurești o suprafață de 96 hectare, eliberate prin decizia Consiliului local în acest scop, e lucru mare. Fiecare pom plantat de noi este pentru binele sănătății noastre, a naturii , este spre și pentru viitorul copiilor și al țării, a generațiilor pădurii”.
Lucrând de rând cu toți participanții, Igor Curcă a menționat că „plantarea pomilor pentru reabilitarea pădurilor, unește cetățenii țării noastre , nu îi dezbină. Este binevenit acest lucru ca și împădurirea”. Campania de împădurire este un beneficiu pentru fiecare, dar și o datorie de participare la împădurire. Acum a simțit acest beneficiu primăria Pepeni, unde s-au unit cu toții și au împădurit. Poate în primăvară ,în mod organizat , ca la Pepeni vom plantăm în teritoriul primăriei Sângerei. Potrivit primarului Arcadie COVALIOV, participant și el la împădurire, Consiliul orășenesc a aprobat decizia de alocare a 60 hectare de teren din contul primăriei pentru împădurire. În funcție cum Moldsilva reușește elaborarea proiectului de împădurire, lucrurile vor fi făcute și pe acest segment de activitate.” Instituțiile din centrul raional Sângerei, cele subordonate Consiliului raional, vor merge uniți și bine determinați în fiecare Companie de împădurire. După cum a menționat președintele raionului „Sângerei plantează, împădurește si va continua în fiecare primărie cu disponibilitate de plantare. Prin aceste acțiuni ne asigurăm că generațiile viitoare moștenesc o planetă mai sănătoasă și mai verde”.