Admininstrația Spitalul raional Sângerei este învinuită de decesul unei femei de 72 de ani. Elena DAVIDOVA, fiica decedatei, îi acuză de neglijență pe medicii care au consultat-o pe bătrână. Ea crede că mama sa a murit pentru că doctorii au tratat-o cu nepăsare, deși fusese adusă cu o ambulanță și se simțea rău.
„Mama suferea de o afecțiune cardiacă, iar pe 29 decembrie i s-a fă- cut rău. A fost chemată ambulanța, dar medicii au ajuns abia peste o oră după preluarea apelului de urgență. Medicii de la Urgență au consultat-o și au asigurat că nu am de ce să-mi fac griji. Așa că au plecat. A doua zi, însă, starea ei s-a agravat și a fost internată în spital. În prima zi, mama a fost consultată, iar pe 31 decembrie, în prag de Revelion, medicii au lipsit de la muncă”, a menționat DAVIDOVA. Potrivit rudelor pacientei decedate, medicii ar fi recunoscut că înainte de Revelion, în spital nu erau suficienți angajați. Mai mult, apropiații bătrânei spun că ar fi fost presați să nu anunțe poliția despre acest caz.
Lilian BRÂNZĂ, directorul Spitalului raional a comentat pentru ziarul „Ecoul nostru” că: „Pacienta a fost examinată de către medic în Secția de internare în timp de aproximativ 40 min. (după Regulament – maxim 3 ore) și s-a acordat tratamentul corespunzător, la care pacienta a reacționat pozitiv, chiar glumind cu personalul medical. În Secția de Internare a fost așezată în scaunul cu rotile. Tot aici i s-a efectuat electrocardiografia și în paralel a fost solicitat medicul de gardă, care la moment examina o pacientă în stare gravă internată în secția terapie. Pe 01.01.2017 starea pacientei brusc s-a agravat și imediat a…
continuarea o veți citi în numărul 4 al ziarului din săptămâna aceasta