Steluța Guțu, învățătoare la Liceul Teoretic „Olimp” din orașul Sângerei, grad didactic superior, s-a alăturat campaniei inițiate de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării Fii RESPONSABIL! Clasa ta e ACASĂ!
„Este adevărat că ne-am trezit dintr-odată cu toate lucrurile cu care ne obișnuiserăm deja date peste cap din cauza acestei pandemii. Dar am învățat că viața înseamnă să nu ai probleme, ci să treci cu încredere și credință peste ele.
Este dificil să stăm toată ziua în casă! Dar să nu uităm că suntem susținuți! Chiar și acum, în această săptămână, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a venit cu un vast program de activități interesante, motivante, impresionante, pentru fiecare treaptă de școlaritate. În fiecare zi realizăm ore, dar altfel! Descoperim Moldova împreună! Punem accent pe crearea stării de bine a elevilor!
Sunt impresionată de optimismul elevilor, a cadrelor didactice, a părinților!
De aceea vă îndemn: Stați acasă! Fiți responsabili! Clasa mea și clasa ta este acasă!”