DISTRIBUIȚI

Concurs pentru ocuparea funcţiei publice vacante de:
Specialist superior, Serviciul Asistență Tehnică și Eficiență Energetică din cadrul Direcției Economie și Atragerea Investițiilor

Cerinţe specifice minime:

– 6 luni de experienţă profesională în domeniu;
– abilităţi de utilizare a computerului;
– cunoașterea legislației în domeniu.

1. Condiţiile de bază pentru a candida la funcţia respectivă:
• deţine cetăţenia Republicii Moldova;
• posedă limba română şi limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege;
• are capacitate deplină de exerciţiu;
• nu a împlinit vîrsta de 63 de ani;
• este apt, din punct de vedere al stării sănătăţii, pentru exercitarea funcţiei publice, conform certificatului medical eliberat de instituţia medicală abilitată;
• are studiile necesare prevăzute pentru funcţia publică respectivă;
• în ultimii 5 ani, nu a fost destituită dintr-o funcţie publică pentru săvîrşirea unor abateri disciplinare sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;
• nu are antecedente penale nestinse pentru infracţiuni săvîrşite cu intenţie;
• nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinţei judecătoreşti definitive prin care s-a dispus această interdicţie;
• nu are interdicția de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.

2. Scopul și sarcinile de bază ale funcției respective:
Scopul: Asigurarea realizării programelor naționale în domeniul eficienței energetice în raion, coordonarea activităților în domeniu.
1. Participarea la organizarea și elaborarea programelor locale de îmbunătățire a eficienței energetice.
2. Efectuarea controlului asupra realizării actelor normative ce conțin sarcini, directive în domeniul eficienței și surselor de energie regenerabilă.
3. Elaborarea periodică a prognozelor în domeniul eficienței energetice și resurselor energetice.
4. Efectuarea cel puţin o dată în an a analizei consumului de energie în vederea determinării eventualelor intervenţii pentru eficientizarea consumurilor de energie, în conformitate cu formularele standard elaborate de Agenţia pentru Eficienţă Energetică.

3. Candidaţii pentru ocuparea funcţiei, prezintă Comisiei de concurs în decurs de 15 zile calendaristice, începînd cu data de 12.07.2021 pînă la data de 27.07.2021 (inclusiv), următoarele documente:
• formularul de participare (Anexa din Anexa nr.1 la HG nr. 201 din 11 martie 2009)
• copia buletinului de identitate;
• copiile diplomelor de studii şi ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecţionare profesională şi/sau specializare;
• copia carnetului de muncă;
• cazierul judiciar;
• certificatul medical.

Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a se verifica veridicitatea lor.

Concursul va avea loc în cadrul Consiliului raional şi va include în mod obligatoriu proba scrisă şi interviul.

Actele vor fi depuse la Consiliul raional Sângerei, str. Independenţei, 111, bir. 216 (Serviciul Juridic și Resurse Umane)

Informaţii suplimentare la tel. 0262 2-25-41. E-mail: serviculjuridic@gmail.com.

 

Direcția Educație Sângerei anunță concurs pentru ocuparea funcțiilor vacante, după cum urmează:

– specialist (funcție publică) în Aparatul DE (biologie/chimie);
– specialist principal-metodist, Centru Metodic (aria curriculară: Educație socioumanistică);
– specialist-metodist, Centru Metodic (aria curriculară – Arte.Tehnologii.Sport).

Candidații pentru ocuparea funcțiilor vacante prezintă actele de participare la concurs la Direcția Educație, în termen de 20 de zile calendaristice din ziua publicării în presă a avizului.

Pentru informații suplimentare privind organizarea și desfășurarea concursului accesați
site-ul Direcției Educație Sângerei.

Concurs pentru ocuparea funcţiei publice vacante de:
Specialist superior, Direcție Economie și Atragerea Investițiilor

Cerinţe specifice minime:
– 6 luni de experienţă profesională în domeniu;
– abilităţi de utilizare a computerului;
– cunoașterea legislației în domeniul administrației publice;
– studii superioare absolvite preferabil în domeniul economiei.

1. Condiţiile de bază pentru a candida la funcţia respectivă:
• deţine cetăţenia Republicii Moldova;
• posedă limba română şi limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege;
• are capacitate deplină de exerciţiu;
• nu a împlinit vîrsta de 63 de ani;
• este apt, din punct de vedere al stării sănătăţii, pentru exercitarea funcţiei publice, conform certificatului medical eliberat de instituţia medicală abilitată;
• are studiile necesare prevăzute pentru funcţia publică respectivă;
• în ultimii 5 ani, nu a fost destituită dintr-o funcţie publică pentru săvârşirea unor abateri disciplinare sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;
• nu are antecedente penale nestinse pentru infracţiuni săvîrşite cu intenţie;
• nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinţei judecătoreşti definitive prin care s-a dispus această interdicţie;
• nu are interdicția de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.

2. Scopul și sarcinile de bază ale funcției respective:
• Identificarea şi crearea bazei de date a organizaţiilor care activează pe teritoriul Republicii Moldova, apelarea web-site-urilor donatorilor externi în căutare de informaţii la desfăşurarea concursurilor anunţate de ei şi înştiinţarea comunităților raionului.
• Atragerea de programe şi finanţări în vederea dezvoltării turismului, schimbărilor culturale, economice în raion, urmărirea creării unor locuri de muncă, calificarea lucrătorilor, sprijinirea micilor întreprinzători, inclusiv pentru proiecte şi programe internaţionale.
• Asigurarea evidenţei proiectelor investiţionale implementate prin intermediului FISM, PNUD,FEN şi altor donatori de finanţe.
• Participarea la elaborarea propunerilor de atragere a investiţiilor (proiecte).
• Asigurarea arhivei pentru păstrarea documentației de proiecte.

3. Candidaţii pentru ocuparea funcţiei, prezintă Comisiei de concurs în decurs de 15 zile calendaristice, începînd cu data de 12.07.2021 până la data de 27.07.2021 (inclusiv), următoarele documente:
• formularul de participare (Anexa din Anexa nr.1 la HG nr. 201 din 11 martie 2009)
• copia buletinului de identitate;
• copiile diplomelor de studii şi ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecţionare profesională şi/sau specializare;
• copia carnetului de muncă;
• cazierul judiciar;
• certificatul medical.

Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a se verifica veridicitatea lor.
Concursul va avea loc în cadrul Consiliului raional şi va include în mod obligatoriu proba scrisă şi interviul.

Actele vor fi depuse la Consiliul raional Sîngerei, str. Independenţei, 111, bir. 216 (Serviciul Juridic și Resurse Umane)

Informaţii suplimentare la tel. 0262 2-25-41. E-mail: serviculjuridic@gmail.com.

Concurs pentru ocuparea funcţiei publice vacante de: Șef, Serviciul Asistență Tehnică și Eficiență Energetică din cadrul Direcției Economie și Atragerea Investițiilor

Cerinţe specifice minime:
– 1 an de experienţă profesională în domeniu;
– abilităţi de utilizare a computerului;
– cunoașterea legislației în domeniu.
– studii superioare absolvite în domeniul ingineriei mecanice/energetice.

1. Condiţiile de bază pentru a candida la funcţia respectivă:
• deţine cetăţenia Republicii Moldova;
• studii superioare absolvite în domeniul ingineriei mecanice/energetice.
• posedă limba română şi limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege;
• are capacitate deplină de exerciţiu;
• nu a împlinit vîrsta de 63 de ani;
• este apt, din punct de vedere al stării sănătăţii, pentru exercitarea funcţiei publice, conform certificatului medical eliberat de instituţia medicală abilitată;
• are studiile necesare prevăzute pentru funcţia publică respectivă;
• în ultimii 5 ani, nu a fost destituită dintr-o funcţie publică pentru săvîrşirea unor abateri disciplinare sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;
• nu are antecedente penale nestinse pentru infracţiuni săvîrşite cu intenţie;
• nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinţei judecătoreşti definitive prin care s-a dispus această interdicţie;
• nu are interdicția de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.
2. Scopul și sarcinile de bază ale funcției respective:
Scopul: Implimentarea politicii statului în domeniul eficienței energetice și optimizarea de rute regulate în raion
1. Organizarea şi coordonarea activităţii Serviciului.
2. Elaborarea proiectelor de decizii, dispoziții, prognosticuri și programelor privind activitatea Serviciului.
3. Monitorizarea permanentă a starii tehnice la întreprinderile din sectorul agro-alimentar al raionului și a stării tehnice a parcului de transport care aparține Consiliului raional.
4. Monitorizarea și reglementarea activității în transportarea călătorilor și bagajelor pe teritoriul raionului Sîngerei.
5. Elaborarea planului de strategie pentru siguranța rutieră a raionului și monitorizarea îndeplinirii lui.

3. Candidaţii pentru ocuparea funcţiei, prezintă Comisiei de concurs în decurs de 15 zile calendaristice, începînd cu data de 12.07.2021 până la data de 27.07.2021 (inclusiv), următoarele documente:
• formularul de participare (Anexa din Anexa nr.1 la HG nr. 201 din 11 martie 2009)
• copia buletinului de identitate;
• copiile diplomelor de studii şi ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecţionare profesională şi/sau specializare;
• copia carnetului de muncă;
• cazierul judiciar;
• certificatul medical.

Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a se verifica veridicitatea lor.
Concursul va avea loc în cadrul Consiliului raional şi va include în mod obligatoriu proba scrisă şi interviul.
Actele vor fi depuse la Consiliul raional Sîngerei, str. Independenţei, 111, bir. 216 (Serviciul Juridic și Resurse Umane)

Informaţii suplimentare la tel. 0262 2-25-41.
E-mail: serviculjuridic@gmail.com.