Recent consilierii raionali au fost chemați din nou la muncă, într-o ședință extraordinară. Întrunirea s-a desfășurat în sala de ședințe a Consiliului Raional și a examinat pe ordinea de zi opt subiecte. Consiliera PAS Oxana EȘANU –BONTEA a fost aleasă președinta ședinței, iar aleșii raionali ca nicicând altă dată au colaborat în examinarea fiecărei necesități în proiectele de finanțare și aprobare
Cum bine cred cetățenii, bugetul raionul se confruntă cu timpuri grele și provocări, dar ca și cetățenii stă în picioare și nu cedează. Una din prioritățile puse pe ordinea de zi a ședinței ordinare a ținut de așteptările directe ale cetățenilor raionului. Prin aprobarea modificărilor la anexa nr.1 a Deciziei Consiliului Raional din 28. 11.2024 „Cu privire la aprobarea programului lucrărilor de întreținere și reparație a drumurilor publice locale (de interes raional) finanțate din mijlocele financiare prevăzute în Bugetul raional pentru anul 2025”,șase porțiuni de drum în raionul Sângerei vor fi asfaltate. Prin votul consilierilor 20 de milioane de lei au fost alocate pentru reabilitarea acestor drumuri raionale. Au fost alocate resurse pentru asfaltarea drumului din comuna Alexăndreni, drum de acces spre satul Grigorești. În comuna Copăceni, va fi îmbunătățit drumul Petrovca care duce spre Evghenievca. Alt drum este cel care leagă satul Iezărenii Vechi de Ciuciuieni, dar mai mult acesta se extinde în localitatea Ciuciuieni. Va fi asfaltată de asemenea porțiunea de drum din satul Dumbrăvița și cel de-al șaselea drum preconizat spre asfaltare este în satul Chișcăreni, care duce spre localitatea Slobozia – Chișcăreni. Va fi asfaltat și drumul spre satul Romanovca, asfalt pe un kilometru drum Pepenii Noi – Romanovca.
Consilierii au avut misiunea să ia cunoștință despre executarea Bugetului raional pentru anul ce s-a scurs. În acest sens, părintele bugetului raional Octavian BANARU de la sine înțeles s-a simțit obligat a prezentat raportul cu privire la executarea bugetului. Urmare a examinării, consilierii mandatați au aprobat în unanimitate raportul cu privire la executarea bugetului raional pentru anul 2024.
Privind modificările la decizia de aprobare a bugetului pentru anul în curs, aleșii raionali au avut spre examinare nota de fundamentare, privind repartizarea mijloacele bugetare. Potrivit acestui document și a raportorului prezentat de Octavian BANARU „cheltuielile pentru Aparatul președintelui raionului se micșorează cu 145 mii lei. La solicitarea Direcției Educație Sângerei a fost mărit numărul de angajați cu o unitate de șofer pentru transportarea copiilor care învață la Gimnaziul „ Pantelimon HALIPPA”din satul Cubolta .În continuare pentru Direcția Educație au fost repartizate mijloace bugetare Instituțiilor publice școlare: Gimnaziului „Valentin MERENIUC”, pentru elaborarea proiectelor tehnice efectuate, Gimnaziului„ Valeriu MATEI ”din Dumbrăvița au fost alocate 60 de mii lei pentru procurarea combustibilului solid, Liceului Teoretic„ Nicolae CASSO”- 179 mii 800 lei pentru elaborarea proiectelor, Gimnaziului Ciuciuieni pentru finalizarea lucrărilor de reparație si amenajare a sălii multifuncționale.
Solicitarea de finanțare pentru lucrări de pavare la Liceul „A. Agapie ”din Pepeni , de peste 160 mii lei, consilierii au convenit să fie amânată pentru sesiunea din vară. Aceștia au argumentat prin prețurile exagerate la materialul de construcție din care se produce pavajul și pentru a menține viabil bugetul, dând prioritate altor nevoi ale școlilor, decât pavarea.
În unanimitate, însă, aleșii raionali au susținut alocarea unui ajutor financiar familiei STAMATIN care a suferit un incendiu. Ei a propus creșterea sumei inițial propuse a ajutorului de la 5 mii la 10 mii lei, cât de cât pentru acoperirea prejudiciului a două odăi incendiate.
În actuala ședință consilierii au mai reușit să dea o nouă șansă existenței și condițiilor de activitate pentru Ansamblul de dansuri „Hecenii”, condus de Dionisie COBILAȘ. Din cauza comunicării dificile cu actuala conducere a primăriei Heciul Nou nu a fost posibilă începerea construcției unei săli de dansuri pentru colectivul care a dus și duce în continuare faima Republicii Moldova și a raionului în lumea mare. Spre remedierea acestei situații de impas în care se află cu regret „Hecenii”, consilierii raionului au acceptat abordarea acestei probleme și au solicitat transmiterea cu titlu gratuit din proprietatea publică a comunei Heciul Nou în proprietatea raionului Sângerei a bunului imobil cu număr cadastral 7452110351 cu suprafața de 0, 2777 ha. Deci pe acest teren luat în gestiunea Consiliului raional prin majoritatea votului va fi construită o sală de dans. Tot în gestiunea Consiliului raional urmează să fie alocat milionul de lei care au fost dăruiți de Guvernul Republicii Moldova pentru Ansamblul „Hecenii” și construcția unei săli de repetiții. Reiterăm că este vorba de 1 milion 200 mii lei, care sunt în contul primăriei Heciul Nou și nu pot fi utilizați altfel, doar cu destinația dată, pentru sala de dans. După cum s-a menționat în ședință, pentru a porni lucrurile să funcționeze și ansamblul să-și atingă visul de a avea un spațiu modern de antrenamente și repetiții în locul sălii de dans cu pardoselile în găuri și acoperișul deteriorat, care le toarnă ploaia în cap vor fi redirecționați așa încât să se construiască condiții dansatorilor care ne duc faima și au s-o ducă în continuare. Atât cât lucrurile anevoios se soluționează în binele ansamblului, a intervenit în soluționarea problemei administrația raionului și consilierii raionali. Drept că nu toți. Socialiștii s-au obținut a susține decizia de creare a condițiilor pentru Ansamblul „Hecenii”, motivând că până la Concursul „Românii au talent”, unde ne-au dus faima , „nu se știa nimic despre acest ansamblu și că Hecenii au apărut de nicăieri”. La această replică a președintelui Formațiunii Partidului Socialist Vasile LUCA n-a întârziat să vină președinta ședinței Oxana BONTEA. Consiliera a replicat că„ nu este normală această atitudine negativă față de Ansamblul„ Hecenii” care pe bună dreptate poară onoare și faimă întregului neam cu succesul său legendar la Concursul „Românii au talent” și oriunde evaluează. „ Nu sunt de nicăieri, dar sunt din sufletul acestui neam talentat, și au crescut profesional ca să-și realizeze visul cel mare, de avea o sală de dans fără podele cu borțe”. Prin decizia adoptată cu votul consilierilor majoritari acești copii minunați și conducătorul lor Dionisie COBILAȘ, prezent în ședință vor avea această sală de dans, ca o locație a lor, unde vor crește ei în continuare ca dansatori, cât și alte generații .Vor continua să fie onoare, cinste și faimă pentru raionul nostru , pentru Republica Moldova și întregul neam .