Demararea acțiunilor de primăvară privind salubrizarea și amenajarea localităților

Demararea acțiunilor de primăvară privind salubrizarea și amenajarea localităților

12
DISTRIBUIȚI

În perioada 10 martie – 08 mai 2025 a fost declarată perioada de organizare și desfășurare a acțiunilor de primăvară privind salubrizarea, amenajarea localităților si a corpurilor de apa.

Urmează ca în această perioadă să se întreprindă un șir de măsuri și acțiuni, care să includă amenajarea localităților, amenajarea gunoiștilor, lichidarea gunoiștilor stihinice, salubrizarea zonelor de agrement și a spațiilor verzi.

Totodată având în vedere că suntem în perioada desfășurării lucrărilor de primăvară când se efectuează lucrări agricole și salubrizare a terenurilor, atenționăm persoanele fizice cât și agenții economici  referitor la interzicerea arderii vegetate uscate și a resturilor vegetale de orice proveniență.

Arderea vegetației uscate în câmp deschis este foarte periculoasă, soldându-se nu de puține ori cu incendii greu de controlat, care la rândul lor creează prejudicii considerabile atât mediului cât și populației.

Pentru evitarea poluării mediului  recomandăm colectarea deșeurilor separat iar resturile vegetale și frunzele să fie depozitate pentru compostare, care ulterior va servi ca îngrășământ natural pentru terenurile agricole. După cum am mai menționat, asigurarea măsurilor împotriva incendiilor, cât și protecția mediului înconjurător este o obligație nu numai a factorilor de decizie dar și a cetățeniilor. Aceste obligații sunt stipulate într-un șir de acte normative. Oricare obligație stipulată în lege presupune și răspundere. Răspunderea pentru încălcarea legislației de mediu poate fi după caz, contravențională, penală sau civilă.

Conform art.154. (11) din Codul Contravenționala al Republicii Moldova, nerespectarea modului stabilit de ardere a deșeurilor industriale, de construcție, a bio deșeurilor, a deșeurilor municipale și de altă natură se sancționează cu amendă de la 200 la 300 unități convenționale (ceea ce constituie de la 10000 la 15000 lei) aplicată persoanei fizice sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 40 la 60 de ore, cu amendă de la 600 la 800 unități convenționale aplicată persoanei juridice ( ceea ce constituie de la 30000 la 40000 lei) cu sau fără privarea de dreptul de a desfășura o anumită activitate pe un termen de la 3 luni la un an.

E condamnabil faptul că nu se păstrează curățenia în comunitățile noastre, în pofida faptului că anual sunt organizate un șir acțiuni de salubrizare, însă odată cu venirea primăverii constatăm că deșeurile aruncate la întâmplare inundă  împrejurimile localităților. 

Conform Constituției fiecare cetățean are dreptul la un mediu înconjurător neprimejdios din punct de vedere ecologic pentru viață și sănătate. Din acest motiv  lansam un apel către locuitorii raionului Sângerei să dea dovadă de solidaritate și să contribute la crearea unui astfel de mediu, comun pentru toți.

Dacă doriți sa raportați o problemă de mediu o puteți face prin intermediul platformei naționale ECO ALERT  accesând site-ul www.ecoalert.md, la linia fierbinte a telefonului verde nr. de telefon 022 226951, prin intermediul poștei electronice a Inspecției pentru Protecția Mediului Sângerei ipmsingerei@ipm.gov.md sau direct angajaților inspecției la nr. de telefon  026221072/060600832.