Deținătorii de patente își pot ridica ajutorul de șomaj unic de la oficiile poștale până la 30 noiembrie 2020.
În acest sens, CNAS a transferat 4,1 milioane lei pentru ajutorul de șomaj unic pentru titularii de patentă de întreprinzător. Sursa de finanțare a ajutorului este bugetul de stat, transmite Știri.md cu referire la IPN.
CNAS atenționează beneficiarii de această prestație că recent a fost prelungit termenul de plată a ajutorului de șomaj unic până la 30 noiembrie 2020.
Este vorba despre titularii care dețin patente valabile și persoanele fizice subiecți ai impunerii conform cap. 102 și 103 din Titlul II al Codului fiscal nr. 1163/1997 care desfășoară activități în domeniul comerțului sau prestării de servicii în piețele și centrele comerciale, care și-au sistat activitatea în perioada 16 mai – 30 iunie, anul curent, în conformitate cu hotărârile Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică.
Ei au fost selectați conform sistemului informațional al Serviciului Fiscal de Stat cu condiția că în luna aprilie 2020 nu au obținut venit asigurat.
De asemenea, deținătorii de ajutor de șomaj își pot ridica banii de la prestatorii de servicii de plată prin card bancar sau la oficiul poștal. În acest sens, Casa Națională de Asigurări Sociale anunță că a transferat 8,5 milioane lei din bugetul asigurărilor sociale de stat pentru șomerii asigurați.