Ea nu mai este printre noi, cei vii. Demult nu mai este. De doi ani, din iarna lui 2022. Extrem de durut, că din viață, din poze, din sufletele noastre s-a așezat în nemurire. Nevrând, chinuită de durere, de regret, că așa de tânără și de impecabilă în toate, poate părăsi această lume. A ei în primul rând. Durut că poate părăsi cei doi îngerași – copilașii, pe iubitorul și iubitul soț, pe mama, acum stâncă de durere și pe tata, îndoliatul pentru totdeauna de la ea încoace, pe sora, pe toți cei dragi. Așezarea ei în oglinda nemuririi nu a fost locul Cristinei, regină frumoasă, suflet nepereche de bun și iubitor. Locul ei era pe scena vieții frumoase și a tinereții ei. Cu orice preț a vrut să trăiască, cu orice și nemăsurat preț cei dragi au vrut s-o salveze. Neputincioși în fața acestei incomensurabile pierderi, le credem ce șoptesc prin durere: poate că destinul, el doar a avut dreptul să decidă. Să fi fost, oare, vrerea destinului, scrisul cel sfânt neclintit pe cruce: până aici, 21 ianuarie, 2022, nici 40 de ani împliniți. Cum, Doamne, cum te-ai îndurat?! Asta-i disperarea, cea de nevindecat, când părinții își îngroapă copilul. Aceasta-i deznădejdea micilor ei prinți, care o întreabă în ne unde de ce nu vine, și o caută de atunci până în acest moment. Dor scump de mamă, cum nu mai este. Tot cerul și-a stins azuriul sub pleoapele ei, ude de o ultimă lacrimă că pleacă, că nu va mai fi. Cei dragi îmbrățișează urmele și amintirile ei rămase cu ei și în ei. Plâng la locul unde este înmormântată comoara lor.
Cu dor de ea, pierduta părinților și celor dragi , feciorașii, soțul, mama, tata sora, cumnatul, nepoțeii, nașii, toți cei ce o deplâng.
