Din Uniunea Europeană pentru fermierii mici

Din Uniunea Europeană pentru fermierii mici

69
DISTRIBUIȚI

 În raionul Sângerei s-a desfășurat campania de distribuire a furajelor concentrate  gratuite  pentru fermierii mici  din  familii social vulnerabile. În total au  avut parte de acest ajutor  1006  beneficiari, cărora au fost distribuite 4024000 kg de furaje concentrate.

La solicitarea  Guvernului Republicii Moldova de a susține sectorul agroalimentar, Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură, cu sprijinul Agenției Austriece pentru Dezvoltare, Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare și Guvernului Japoniei  au oferit acest sprijin de urgență sub formă de furaje pentru fermierii mici din familii vulnerabile din Republica Moldova. Campania de distribuire  a furajelor concentrate  micilor fermieri din raionului nostru s-a desfășurat  în perioada  06-24 august, curent. Responsabil  de distribuirea  ajutorului  oferit   a fost Constantin  Bîrsanu, președintele Uniunii  Fermierilor Privați în din raionul Sângerei. Potrivit acestuia„ distribuirea  furajelor concentrate pentru micii fermieri  din localitățile raionului nostru s-a făcut strict   în baza unor rigori și  grafice întocmite și stabilite din timp cu  Autoritatea Publică Locală. Beneficiarii au fost  informați,  în  fiecare  zi  stabilită  distribuirea sacilor a câte 25 kg s-a făcut  la primărie, fiecărui  fermier cuprins în listă. Beneficiarii s-au bucurat, nu se pune în discuție, doar că primeau ajutorul  și habar nu aveau  de la cine și de unde vine  acest ajutor gratuit și cine s-a gândit la sărăcia lor și problemele care le provoacă aceasta.  Primarii nu au prea reușit  să fie prezenți la asemenea evenimente  pentru sprijinul fermierilor din teritoriul comunei administrate, să   informeze oamenii săi de unde vine susținerea. Dar a trebuit , să spună populației sale  de unde și de la cine vine ajutorul și bunăstarea.  Dacă vrem  să reușim să ne integrăm în Uniunea Europeană și la 20  octombrie să  susținem referendumul pentru  integrarea  Republicii Moldova în UE. Că din acest motiv al absenței omului potrivit la momentul potrivit,   mai avem  atâta lume  la sate  rătăcită și confuză. În măsura posibilităților  i-am informat pe beneficiarii că  ajutorul  prin furaje concentrate vine  din Uniunea Europeană”.

   Primarul comunei Copăceni a fost prezent  în momentul distribuirii în comuna sa a  ajutorului fermierilor mici.  Nouăzeci și șapte de beneficiari  s-au bucurat  de acest sprijin sub formă de furaje. El a  mulțumit în numele  lor Uniunii Europene  și distribuitorilor  FAO Moldova pentru  susținerea  fermierilor mici din   localitățile administrate.