Doliu în lumea muzicii moldovenești. Anatol Latîșev, deplâns de consăten

Doliu în lumea muzicii moldovenești. Anatol Latîșev, deplâns de consăten

76
DISTRIBUIȚI

i„Am auzit, am auzit. Foarte bun om a fost, a fost și a trăit la noi în sat, ne-a ridicat oleacă satul nostru peste tot locul avem valoare că avem artistul nostru moldovean. Îmi pare rău.”

RUSLANA GRAM, vecina lui Anatol Latîșev: „Noi întotdeauna ne salutam, mergeam pe alături ne salutam, ne întrebam unul pe altul cum o ducem, dacă eram vecini. A fost un om foarte plăcut, vorbăreț, zâmbitor, bun, cântece cânta, cu apă rece se stropea, scotea din fântână două căldări cu apă și pe el le vărsa mereu, era un om călit. Îmi pare rău, foarte rău, era încă tânăr.”

Pe când încă nu era biserică în sat, artistul a oferit casa părinților săi pentru slujbe.

RUSLANA GRAM, vecina lui Anatolie Latîșev C0023: „El și-a dat casa lui pentru a fi efectuate slujbe pentru oameni. Ca oamenii să aibă unde veni și se ruga. Aceasta e casa părinților lui.”

Biserica din sat la fel a fost ridicată cu ajutorul cântărețului.

„Dacă nu era el, nu avea să fie biserică la noi, îi suntem recunoscători pentru aceasta, satul nostru nu e mare, oameni puțini, de unii singuri nu o ridicam. Să îi fie țărâna ușoară, ce pot să mai spun, a fost un om bun, ca artist, ca și cântăreț.”

„Vorbeam și pe soția lui o cunoșteam, a fost o persoană bună. Cu ajutorul lui Dumnezeu a construit o biserică.”

„Toate sărbătorile care le aveam, ziua satului, el venea, cânta, ne felicita, a fost un om bun. Ce pot spune despre el, ajuta biserica, ajuta la sărbători, aduna oameni, avea prestații, cânta cântece bisericești.”

Unora nu le venea a crede că artistul s-a stins din viață.

TATIANA PAVLOVA, secretara consiliului local Dobrogea Veche: „El aseară a discutat cu primarul nostru la telefon, povestea bancuri și astăzi noi nu credeam, ne gândeam că este un fake. Noi nici nu suntem gata de așa tragedie, așa să zicem. A fost un om extraordinar, vesel, mereu pozitiv, întotdeauna îi ajuta pe alții, el contribuia la viața satului.”

Cântărețul Anatol Latîşev s-a născut pe 23 martie 1961 în satul Dobrogea Nouă din raionul Sângerei.