Duminică, 20 octombrie, sunt așteptați la urnele de vot toți cetățenii Republicii Moldova, cei de acasă și cei din diasporă. Să venim unul ca unul la urnele de vot și să ne expunem cu un „Da” hotărât pentru referendumul de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană.
Sunt mulți candidați înscriși în cursa electorală pentru funcția de președinte al statului Republica Moldova. Nu știm ce au făcut ei, ce programe au a pentru țară și încotro o vor duce.
Gheorghe CAZACU, consilier raional: „ Știm una cu siguranță că trebuie să votăm pentru Maia Sandu, și nu pentru hoți, cum ar fi Sor și toți aliații săi. Să votăm pentru Maia Sandu, care a scos țara din gura prăpastiei, de sub papucul Federației Ruse și șantajelor acesteia, alegând Parcursul European. Așa cum suntem, mai săraci, cu multă corupție în țară, dar ne-au acceptat în Uniunea Europeană, pentru că președinta noastră Maia Sandu a reușit să convingă Bruxellesul că Republicii Moldova merită o viață ca în Europa, nu sub amenințările Federației Ruse. Datorită președintei Maia Sandu pentru Republica Moldova s-au deschis toate ușile cancelariilor europene și Uniunea Europeană ,prin finanțări, prin crearea pieței de desfacere , prin crearea alternativelor și securitate energetică a țării, prin asigurarea păcii și securității, prin ajutor și sprijin financiar pentru construirea unei vieți mai bune. Lucrul acesta Bruxelles și UE îl vor continua pentru Republica Moldova și ea va fi primită în marea familie europeană. Doar că una se cere de la noi: să votăm duminică cu „Da” pentru referendum, și să aplicăm ștampila „Votat” în dreptul numelui Maia Sandu. Este unica șansă care ne-o oferă istoria, prin urmarea cursului european să ne transformăm viața din una săracă în una europeană, să ne asigurăm pacea și viitorului fără amenințările rușilor.”
Andrei LUȚCAN, orașul Sângerei: „Au rămas zile numărate până mergem cu toții la referendum și la scrutinul de alegerea a președintei țării. Sunt foarte mulți candidați, dar rog să fiți atenți, să nu Vă încurcați. Mă adresez către fiecare cetățean cu drept de vot, în ziua de duminică ,20 octombrie să vină la urnele de vot din localitatea sa, din circumscripția sa . Să luați ștampila cu „Da” pentru referendum și Integrarea în Uniunea Europeană și cu „Da ”pentru președinta Maia Sandu. Este cel mai corect așa să fie. Aceasta este unica variantă foarte bună, dacă vrem să trăim în securitate. Să avem viitor, dacă vrem să ne fie țara ocrotită de invazia Federației Ruse d, în marea familie europeană ne este locul și să ajungem acolo prin „Da ”, referendumului și „Da” pentru Maia Sandu, președintă.”
Maria VERDEȘ , orașul Sângerei: „Sunt prea mulți candidați pe lista pentru președintele țării, Republica Moldova. Pentru o țară atât de mică ca Republica Moldova, noi, a alegătorii credem că sunt prea mulți. Cunoaștem ce a îndeplinit și cum se străduiește pentru binele Republicii Moldova și o vom vota cu toții. Noi cu gândirea minții normale și cu aprecierea lucrurilor îndeplinite de Maia SANDU datorită cărora Moldova a evoluat atât de mult. Cu alde ȘOR, USATÎI, CHICU, STOIANOGLO sau Natalia Morari Putin vine cu războiul și peste noi. Așa cum suntem neutri, o să treacă cu tancurile și peste casele celor care îi vor vota pe acoliții săi, ca cei enumerați. N-o să cruțe pe nimeni, nici n-o să știe cu cine ați votat. Pe toți la rând , cum face în Ucraina.”
Mariana RUSU satul Copăceni: „Cetățenii din apropierea mea, prietenii consideră că țara noastră are nevoie de un președinte care să o poată conduce,. dar dacă o poate conduce se vede după cum a putut să o ducă în Uniunea Europeană, și să convingă partenerii europeni, că și Republica Moldova cu cetățenii ei merită așa o viață, cum o construiesc în țările europene. Cu rătăciții și răuvoitorii integrării în UE nu vom vota. Vom da votul pentru referendum și pentru președinta care știe să conducă țara”.