Câteva zeci de camioane încărcate cu grâu la Căușeni ar fi plecat zilele trecute „într-o direcție necunoscută”, raportează un martor la „Harta corupției” de pe site-ul Centrului de Investigații Jurnalistice.
„La Căușeni, de la Elevator, zilele trecute 28 de autocamioane mari cu capacitatea încărcăturii de 25 de tone, nu mai puțin, au plecat pline cu grâu noaptea în direcții necunoscute. Acest lucru se întâmplă când nimeni nu știe ce roadă vom avea anul acesta, când se anunță că deja e secetă. Asta se întâmplă și la alte elevatore. La Portul Giurgiulești este rând de încărcături cu grâu. Vă rugăm investigați ca să știm ce se întâmplă. Ne așteaptă foametea la iarnă. Și de ce să nu stopăm noi acum exportul de grâu în alte țări? Poate că statul să-l cumpere de la vânzători acum cu un preț convenabil pentru ambele părți, căci din toate noutățile globale mai multe țări au blocat de acum exportul grâului după hotar”, spune un cetățean revoltat.
Anterior, autoritățile au declarat că securitatea alimentară a R. Moldova este asigurată și nu există pericol să rămânem fără produse în contextul pandemiei de COVID-19.
Totuși, expertul de la IDIS „Viitorul”, Viorel Chivriga, a atenționat că pâinea ar putea fi mai scumpă la toamnă, deoarece efectele crizei economice sunt accentuate de secetă și înghețuri, iar o parte dintre culturile agricole deja este compromisă.
„E îndoielnică asigurarea securității alimentare, în condițiile în care o situație similară este înregistrată în toate statele din regiune, care au interzis exporturile de produse cerealiere. Ce se va întâmpla cu prețurile la pâine?! Cele două fabrici de la Chișinău și Bălți vor încerca să amortizeze prețurile, însă nu vor putea influența deciziile producătorilor mici. Riscurile persistă și la culturile tehnice. Dacă nu vom avea precipitații există riscul de reducere a producției”, a afirmat Chivriga.
Sursa: Ziarul National