Cu ocazia zilei de naștere a lui GRIGORE VIERU, în raion vor avea loc mai multe manifestări consacrate poetului. Or, regretatul Poet rămâne stindardul înfrățirii noastre prin metaforă.
Frumusețea, profunzimea și taina versului vierean, sunt convinsă, nu vor putea fi descifrate niciodată. Ceea ce înseamnă că Poetul, prin tot ceea ce a creat, este, pe drept cuvânt, nemuritor.
Poetul a încercat și a reușit, pe parcursul întregii vieți, să așeze limba română alături de Biblie. El zicea: „Două lucruri în această lume au fost zidite până la capăt: Biblia și limba română. Perfecțiunea, frumusețea limbii române e lucrarea lui Dumnezeu. Când credincioșilor li s-au închis bisericile, ei comunicau cu Dumnezeu prin Biblie.”
GRIGORE VIERU este un simbol al românismului de dincolo și de dincoace de Prut. Un scriitor al cărui moștenire spirituală reprezintă de fapt o lecție nemuritoare pentru fiecare dintre noi. E de datoria fiecăruia să valorificăm creația poetului, să ne întoarcem mai mult cu fața spre GRIGORE VIERU. Nici nu ne dăm seama astăzi de măreția creației poetului. Iar odată ce vom prinde gustul poeziei, vom căuta cartea, vom deveni mai buni, pentru că poezia lui ne înnobilează. Atâta duioșie, atâta sobrietate și trăire străbate din versurile lui. Cel mai iubit de către noi toți poet, a cântat și a plâns deopotrivă ființa cea mai scumpă, care a admirat și a ridicat la rang de zeiță chinuita femeie, care a zburdat, luându-se de mâini cu picii, prin ani, spre cea mai fermecătoare vârstă. Sunt ochii poetului pentru care Basarabia a însemnat pământ sfânt, pe care l-a sfințit cu agheasma cuvântului, pentru a-l spăla de profanarea cizmei muscale. Cu versurile sale luminoase, poetul rareori ataca, de regulă, mai întotdeauna se apăra, își apăra credința și demnitatea, sărăcia și nevoile și neamul, cum a spus Eminescu. Sursele sale de inspirație erau firești, omenești, emoția pe care o transmitea era curată ca lacrima. „Ușoară, maică, ușoară,/ C –ai putea să mergi călcând/ Pe semințele ce zboară/ Între ceruri și pământ!/ În priviri cu-n fel de teamă, / Fericită totuși ești – /iarba știe cum te cheamă/ Steaua știe ce gândești.”
Supusul, dar și regele poeziei, GRIGORE VIERU, dragul nostru Poet, astăzi ne privește insistent din paginile volumelor, iar noi auzim cum ne întreabă dacă pătrundem până la capăt ceea ce a vrut să ne spună în ele, dacă ne facem crez și normă de viață marea dragoste purtată pământului lăsat nouă de Domnul ca să fim stăpâni pe el. Poetul este ofranda cea mai grea pe care i-a adus-o poporul nostru și fără de care suntem ca o corabie aruncată în mijloc de mare și fără de cârmaci pe vreme de furtună.
Probabil că Poetul, se bucură acolo unde se găsește, că a educat copii care nu suportă să fie mințiți nici ei nici părinții lor. Ei nu cunosc ce înseamnă lașitatea.
Astăzi, când unii călăi stau gata să bată în cuie, Basarabia, avem foarte multă nevoie de GRIGORE VIERU, cel care totdeauna îndemna la neclintire, căci pe cât de firav părea, pe atât de titanic devenea când vremurile tulbure se abăteau asupra noastră. Ori de câte ori era nevoie, VIERU se făcea munte neclintit, în spatele căruia ne simțeam în siguranță. A fost un temerar. Și niciodată temător. A disprețuit lașitatea. A detestat lașii și semănătorii de ură și groază.
Mereu l-a lăudat pe Bunul Dumnezeu, și mereu a crezut în ziua ce va să vină fiind convins că neapărat va fi mai luminoasă și mai a noastră.
Poezia sa concentrează toată transparența, luciditatea și puritatea de suprafață, dar și interioară a stărilor descinse din fenomenologia legăturilor spiritului uman cu acest mare monolit – care este viața.
Este percepută și va fi percepută ca un fior, pentru că este un fior al inimii și sufletului, și este înțeleasă în primul rând cu inima, căci trece la început prin inimă, apoi cu tot cugetul, pentru că pune în mișcare și gândirea, prin sensibilitatea simțului emotiv.
GRIGORE VIERU rămâne ca o aură tutelară peste povestea nemuritoare a florilor din câmpiile românești și basarabene.
