DISTRIBUIȚI

Complexul locativ de pe strada Ion Creangă1/2 și 1/5 din orașul Sângerei se lărgește. Alături de prima casa modernă , care a început să fie construită 2,5 ani în urmă și finisată la moment, investitorul Vitalie Cojocaru a început să înalțe a doua casă. Este construită fundația noii case, care promite a fi identică primei, asemeni de frumoasă, modernă, neobișnuită, pe placul viitorilor locatari , ca și prima casă modernă. A doua casă este un răspuns la cererile continuii ale cetățenilor, care doresc să aibă o locuință în acest compex de locuit, modern construit, cu gust și eleganță de constructor, atrăgător și sigur prin execuția fiecărei lucrări. Cetățenii doritori care nu au reușit să procure un apartament în prima casă modernă, sunt în lista de așteptare pentru a se bucura de acesta.

Fiind nu doar un bun manager și investitor în Complexele de locuit care le construiește, dar și un bun creștin, Vitalie Cojocaru nu edifică casa până nu sfințește fundamentul. Așa a procedat la prima Casă modernă în Sângerei. Recent a organizat sfințirea locului și construcției celei de-a doua case. Părintele Serghei Zubate, protoereul Bisericii Sf. M. Mc. Panteleimon și Sf. Cuv. Serafim de Sarov, s-a oferit cu bunăvoință creștinească și cu binecuvântare și a oficiat serviciul divin. La evenimentul de suflet , dar și de bun augur pentru complexul multiplu de lucrări care au a se executa pe noul șantier au participat mulți susținători ai proiectului casa modernă la Sângerei,viitorii locatari, fosta administrație a primăriei orașului, Gheorghe Brașovschi și Maria Condorachi,a căror merit incontestabil este că au reușit să aducă acest proiect pentru Sângerei. Ei au fost acei căutători de succes , care au convins investiitorul și agentul economic în cauză că merită să investească în spațiul locativ din orașul nostru. Prin convingertea lor, Vitaie Cojocaru face investiții în construcția spațiilor locative moderne în urba sângereiană. Pentru acest fapt Maria Condorachi a rostit un mesaj public, de mulțumire, investitorului, pentru că nu a dezamăgit și că prin munca sa și a echipei sale de constructori edifică cele mai moderne case în Sângerei spre bucuria cetățenilor și modernizarea vieții lor și a imaginii orașului drag. Tot ea l-a rugat să-și facă planuri de lungă durată pentru Sângerei.La sfințirea fundației a fost prezentă echipa actualei administrații a primăriei. Edilul Arcadie Covaliov a dat asigurări că va susține în continuare orice proiect de investiții și modernizare a Sângereiului și va demonstra receptivitate încât investitorii în construcția spațiilor locative să producă schimbări benefice în continuare.
Prin cuvinte calde de recunoștință, investitorul Vitalie Cojocaru a răsplătit mesajele de încredere venite din partea invitaților de onoare la evenimet, a partenerilor de dezvoltate și implementare a acestui faimos proiect , dar și a viitorilor locatari. Aceștea ne-au spus că au încredere în ceea ce construiește și sunt nerăbdători să se bucure și ei de un spațiu de locuit.
„Doresc un apartament pentru familia tânără a fiului meu. Acum copii se află în Italia. Muncesc acolo, iar banii care-i câștigă îi investim în apartamentul care sperăm să-l avem în a doua casă modernă care o construește Vitalie Cojocaru. Ne place ceea ce construiește el la Sângerei și cum construește. Vedem cu ochii proprii, avem încredere. Această siguranță vine și de la prietenii , cunoscuții care au achiziționat apartamente în prima casă de locuit edificată deja. Cu multă bucurie am participat la sfințirea fundamentului casei. Le-am dorit înțelepciune în efectuarea lucrărilor și putere în a finisa întreg compexul de lucrări de construcție. Primind cu timpul apartamentul, poate vom vedea și copiii reântorși acasă”, a spus cu bucurie și încredere Lidia Patlatâi, viitoare locatară.
Pentru investitori și constructori este importantă încrederea cetățenilor, care le prețuiesc munca ,investiția financiară și sufletească prin achiziționarea apartamentelor.
Principalul că cetățenii doresc să dețină un loc de trai în acest Compex locativ, de pe strada Ion Creangă din Sângerei.Investește agentul economic, investesc și ei, conform condițiilor contractuale, dar cea mai strânsă legătură este încrederea unii față de alții. Ea se construiește cu suflet, cu rigoare asupra calității și siguranței construcției în totalitate.