În personalitatea Ion CREANGĂ fiecare român, mai ales cei din Moldova, se recunoaște ca atare, cu tot ce are mai de preț al său.
Să reținem pentru un moment, doar atât: dacă a existat vre-unul din contemporanii lui CREANGĂ care să aibă despre humuleștean cele mai avizate opinii, acela nu e altul decât Mihai EMINESCU. Altfel spus, dacă îl vedem astăzi pe Ion CREANGĂ așa cum îl știm, cu ochiul lui EMINESCU ți privim.
Odată cu plecarea lui EMINESCU la București, CREANGĂ se apără de singurătate refugiindu-se în creație, simțind că nu mai are prea mult de trăit: „De acum, zicea el în felul său șăgalnic și enigmatic, n u mai e mult până departe. Cu bine și cu sănătate de acum o mie de ani de bejanie.” Astfel, prin orizontul său curat și lucid, rămas dincolo de orice politică, Ion CREANGĂ și-a putut privi liber trecutul. În această ordine de idei el a fost un om cult, cu toți cei șapte ani de-acasă la temelia culturii, rămânând actual Icoana lui s-a luminat treptat, pe măsură ce durerea lui CREANGĂ în viață s-a îndepărtat de noi, iar chipul lui s-a conturat în ziarele culturii, pe măsură ce vremea i-a dat timp, relief geografic și spațiu uman.
Numele lui Ion CREANGĂ răsună printre noi în diverse și multiple ipostaze, ceea ce e un semn de certă valoare că această somitate trăiește, ca un stejar, în mijlocul generațiilor de ieri și e azi, ca un astru ceresc, mereu strălucitor, niciodată stins…
