DISTRIBUIȚI

La doi ani de mandat a actualului CR Sângerei se mai joacă cartea politică, și se bate joc de interesul și așteptările cetățenilor, instituțiilor și serviciilor publice. Consilierii mandatați prin votul cetățenilor, după idee ar trebui să monitorizeze banul public. Opoziția la randul ei trebuie nu numai să controleze activitatea majorității dar și să desfășoare activități pentru îmbunătațirea stării cetățeanului și de regulă trebuie să iasă la raport în cadrul ședințelor organului reprezentativ. Adică CR Sângerei nu este parlamuntul Republicii Moldova, adică întreaga componență trebuie să găsescă limbă comună și să muncească plenar îndeplininduși promisiunile electorale. Cu regret, pentru a doua oară în ultimul timp ședințele CR nu se convoacă. Vinerea trecută am asistat la o tentativa de convocare a ședinței extraordinare, activitate ratată.

La ședința s-au prezentat: Maria Druga, Gheorghe Cazacu , Oleg Cernei și Nicolae Racu, Eugeniu Guzun, Ion Roșca, Ecaterina Dumbravă, Ion Galus, Vasile Doga, Radu Marandiuc, Ion Butnariuc, Gheorghe Cijevschi, Gheorghe Iamandii.

Sfidare sau sabotaj

La secretariatul Consiliului raional s-a prezentat nici un motiv semnat de vreun consilier dintre cei care au lipsit. Potrivit secretarei Consiliului raional Mihaela Luca, fiecare dintre cei 33 de consilieri au primit la mână pachetul cu acte și proiecte de decizii, dar motivul lipsei de la ședință nu a prezentat nimeni dintre ei.

Motivul neprezentării unui număr de mare de consilieri în ședință nu este clar nici pentru consilierii cu bunăvoință, ni pentru conducerea raionului. Între timp la secretariatul consiliului au fost stocate mai multe proiecte de decizie. Unele din aceste proiecte vizează gestionare și valorificare a 5 milioane de lei destinați necesitățile raionului și a cetățenilor în particular.

Continuarea citiți în n.49 din 3 decembrie 2021