DISTRIBUIȚI

În contextul pericolului rabiei ne străduim permanent să informăm populația raionului prin diferite surse, inclusiv prin intermediul Publicației Periodice „Ecoul nostru” despre metodele de protejare de rabiei. Ne-am reorganizat activitățile de informare în legătură cu pandemia virusului COVID-19.
Organizăm numai întâlniri cu deținătorii de animale, cu agenții economici, iar cu populația băștinașă de la sate organizăm întâlniri la târgurile de animale, piețele agroalimentare, inclusiv la alte edificii ale Autorităților Publice Locale, la care se abordează problemele legate de pericolul rabiei și cele ale profilaxiei acestei maladii. Totodată, în cele 72 localități ale raionului au fost distribuite pliante despre esența și contracararea rabiei.
În legătură cu faptul că în ultimii 20 de ani a crescut considerabil efectivul de vulpi, proporțional a crescut numărul focarelor înregistrate de rabie. În problema dată sunt mai multe pricini obiective. Una ar fi că vânătorii noștri mai puține vulpi vânează. Multiplele focare ar fi legate de însuși deținătorii de animale. În unele localități din raion ca: Ciuciueni, Vladimirovca, Prepelița, ei lăsau fără supraveghere animalele pe timp de noapte, care deseori erau atacate de vulpi – principalul rezervuar al virusului de rabie. Trebuie să spunem că perioada pic pentru raion în ceea ce privește numărul de focare înregistrate au fost anii 2012-2016. În total în următorii ani, perioada 2000-2020 au fost înregistrate 36 cazuri de rabie la diferite specii de animale domestice: bovine, porcine, câini, pisici, cât și la animalele din fauna sălbatică – dihori, bursuci, etc. În toate cazurile cadavrele sunt supuse arderii. În toate cazurile APL participă activ la lichidarea focarelor de rabie.
Anual medicii veterinari din teritoriu efectuează în localitățile raionului vaccinări a câinilor împotriva rabiei, iar în caz de epizootie de rabie – se vaccinează și animalele domestice din focarul înregistrat. În afară de aceasta în comun cu specialiștii ocoalelor silvice din Chișcăreni, Alexăndreni, în baza hărților topografice în care sunt indicate vizuinile vulpilor, se distribuie vaccinul antirabic ( lisvulpen în formă de momeală). În anul acesta, conform acordului încheiat de ANSA cu colegii din România, pentru prima oară, distribuirea vaccinului antirabic contra rabiei a fost posibilă pe calea aeriană, în baza hărților topografice, unde a intrat și teritoriul raionului Sângerei.
Acum, în luna septembrie-octombrie, conform ordinului ANSA, a demarat campania de vânătoare a vulpilor, pentru a fi posibilă testarea vaccinării orale a animalelor din fauna sălbatică a vaccinului Lisvulpen. Pentru raionul nostru este specifică cifra de prelevat și transportat la CRDV mun. Chișinău a 15 cadavre de vulpi ucise. Deja este înțelegere în acest plan cu administrația Asociației raionale a Vânătorilor și ÎS Modsilva, mun. Bălți. În legătură cu agravarea situației epizootice privind pesta porcină africană în unele țări limitrofe, au fost elaborate și aprobate planuri de măsuri pentru fortificarea profilaxiei și combaterii PPA în perioada anului 2020 pentru exploatațiile de porcine din teritoriu.
Agenții economici din teritoriu ce dețin efective de porcine pentru comercializare deja au primit planurile acestea pentru implementare lor.
Boris Basistîi, șef Secție Supravegherea Sanitar-Veterinară STSA Sângerei