La cei 93 de ani ai săi, pe care-i va împlini de curând , la data de 5 mai, curent mama Victoria ROȘCA din satul FLĂMÎNZENI, zâmbește florilor care le primește de Ziua Mamei de la iubiții săi copii. Își cuprinde copiii, nepoții și strănepoții, se bucură mândră de ei. Primește florile oricând, fără ocazie specială, drept mulțumire că este, că i-a crescut, că le-a purtat și le poartă neliniștile lor, că-i iubește, pentru că cu fiecare zi trăită, or an depănat le oferă nemărginita posibilitate a se simți copii .
Mai dă, Doamne ,mamei niște ani și încă minimă sănătate, aceasta este ruga sfântă a copiilor mamei Victoria ROȘCA din satul Flămânzeni, la nouă zeci și trei de ani ai săi. Să fie mama în pragul casei și fiecare dinte cei trei feciori și trei fiice să se mai simtă copii. Mai nu reușește nici să-i aștepte. Ei vin mereu , fac naveta, oricât distanță de kilometru au de parcurs. Dragostea de mamă, dorință să o întâlnească în prag , în căsuța ei dragă, este prioritară, șterge totul în cale. Dacă nu este feciorul Ion prezent, este Nicolae din sat, alt fecior. Gheorghe de la Chișinău vine mai rar, dar spune mama Victoria, cu vocea lui mă culc și cu vocea lui mă trezesc dimineața . Ca si cei doi feciori are multă grijă de mama: cum a dormit, dacă a luat pastilele, dacă nu are piatră pe suflet. Vine Ludmila de la Sângerei, cu pachetul cu plăcinte, învârtite și toate bunurile pământului, pentru mama . Vine deseori împreună cu sora de la Grigorăuca, cu Galina . Mama știe totul ce fac fetele, băieții. Îi simte când sunt fericiți, când au neliniști sufletești. Ei o protejează, nu-i spun totul, dar nu o fi ea mama lor dacă nu ar simți ce-i în sufletul lor, ce-i fac nepoții, cei din Germania, din Italia, de la Sângerei, de la Bălți ce ghidușii născocesc cei mici, strănepoții. Cu toate trăiește în suflet. Din toate culege picuri de tărie, de viață, liniște, bucurii. Nu are când să-i fie trist cu așa comori în sufletul ei. Dar când vine noaptea și pare că aude singurătatea conectează mereu televizorul. Să aibă răspunsuri la toate. Să știe ce se face în lume, cum va fi timpul. Să ai copii învățați și nepoți – asemenea să nu ai răspunsuri la toate, ea nu și-a permis niciodată. Are o luciditate a minții aparte, de parcă nu trec deloc anii peste ea. Ne spune cu duioșie pentru copii săi: „Iulia, (altă fiică a ei), trăiește la Orhei, în satul Donici. Dorește cu tot dinadinsul să mă ia la ea. Mi-a pregătit loc de trai aparte , numai să mă duc. Dar eu cât mai pot, mi-i dragă în căsuța mea”.
Are două case. În una trăiește, zi de zi .Tot copiii i-au creat toate condițiile. Să-i fie ușor, comod, să nu mai muncească , că tare mult a muncit în viața ei. „Acum am de toate, comodități cum nici prin vis nu puteam să le văd când eram tânără și îmi creștem copiii. Am apă, am baie, numai umplu cu văruitul, cu lipitul, soba e îmbrăcată în teracotă. Știu copii mei cât de mult am muncit ca să am de toate pentru ei”, spune mama Victoria.
Legăna pentru somn copiii și ea nu mai punea capul pe pernă. Frământa lighene cu aluat, pentru pâine și pentru plăcinte. Către zorii de ziuă scotea din cuptor opt tăvăli cu pâine și cu plăcinte. Tot atunci aducea și lapte proaspăt muls de la vaca care a avut-o totdeauna pentru copii. Mică la statură, dar vrednicie cât cuprinsul cerului. „Acum statul roagă tinerele familii să nască copii. Pe vremea mea nu te mai ruga nimeni. Indemnizația la nașterea copilului care aud că o dă statul mamelor acum, numai să nască și să crească copii , era că colhozul unde lucram îmi lăsa în urmă norme , câte șapte, pe fiecare lan tot normă. Cu un copil în brațe și cu altul de mânuță așa mă ducem să le prășesc. Nu aveam concediu de maternitate. O lună – două după nașterea copilului și la norme. Copii mei au avut toți sape pentru prășit. De mici au lucrat la norme cu mine. Noroc că am avut un bărbat bun, iubitor, care niciodată nu m-a lăsat la greu. Lăsa combina lui când putea s-o lese și mă găsea la norme cu copii cu tot. Mă ajuta. Cu trei copii în spate se întorcea acasă și cu sapa mea în mănă. Am trăit 50 de ani împreună, suflet în suflet. Mare prețuire am avut de la dânsul , era stâlpul casei. Simțeam tăria bărbatului. Acum feciorul mai mare ,Ion a rămas să fie stăpân după plecarea lui Gheorghe în lumea celor drepți. El știe că el mai întâi trebuie să aibă grijă de mine, după care vin toți ceilalți copii. Se înțeleg între ei. El coordonează toate lucrurile și situațiile. Nu cere nimic decât mă roagă de fiecare dată: „Tu nu trebuie să faci nimic. Noi avem grijă de toate. Tu numai ai grijă să trăiești”. De mult ce am muncit, nu am mai dorit copii mei să tragă sapa. Pe Ion primul l-am dat la școală mare. Am fost și la Cernăuți, la Universitatea unde îți făcea facultatea. Am găsit și timp și tot ce a trebuit pentru aceasta. Aveam încredere în el. Știam ce copil am trimis la carte, ce i-am pus în trăistuța celor șapte ani de acasă. Dar voiam să știe și profesorii de acolo, că are părinți, că are mama și îi pasă de copilul ei.
„ Noi nu putem fi altfel decât cu grijă și dragoste față de mama noastră. Noi avem în viață exemplul ei”, a mărturisit cu drag de mama Victoria fiica Galina.
„Nu pot altfel dacă nu o telefonez seară și dimineață. S-o aud, s-o simt . Mă bucur cât de lucidă și senină este, ca o carte deschisă.”, ne-a spus fiul Gheorghe de la Chișinău. Cu toții vin cu flori de fiecare dată și acum de 8 Martie. Se bucură mama . se bucură copiii. Că este floarea vieții lor și știu că ea este vrednică și la 93 de ani pentru că a muncit mult, și ei prin dragostea lor o răsplătesc și o vindecă. A fost tot timpul în mișcare. Mai este o enigmă aici. Ea a ales să-și ducă traiul la poalele satului, un colț de natură nealterată, rupt din rai. Mai curat aer, fără vuiet de mașini, mai curată apă ca în această vale cu izvor nealterat , cu apă plină de sănătate pentru ființa umană, nici ea, cât de descurcăreață a fost în viață, nu ar găsi oriunde în altă parte.
