Poți să fii singur, înconjurat fiind de multă lume bună. De mulți prieteni, care îți sar în ajutor. De dragostea și afecțiunea oamenilor cunoscuți și necunoscuți.
Poți să fii singur în fața neliniștii, în fața gândurilor…care se luptă între ele să găsească o ieșire din labirint, când realizezi că viața, cu numeroasele ei surprize, este un labirint, care te înghite. Atunci cauți cu disperare firul salvator al Ariadnei.
Poți să fii „singur în fața dragostei”, cum bine ne-a zis Aureliu Busuioc. Poți să mori de singurătate în preajma unui profund sentiment de dragoste. Să vezi cum viața trece pe alături și mereu ne consolează.
Starea de solicitudine este o stare aparte. Unii s tem de ea, alții o adoră. Unii o caută, alții o alungă. Cei care o cută se retrag. Se ascund ca să se examineze pe sine. Să se cunoască mai bine.
Știu a trage foloase din starea de solicitudine oamenii înzestrați cu o anumită sensibilitate, acei care imită realitatea în toate manifestările ei. Atât acei cu pregătire specială,, cât și oamenii din popor, care simt chemarea pentru un anumit gen de creație. Tot în singurătate își zămislesc opera.
Dar, majoritatea oamenilor se tem de singurătate. Nu știu ce să facă cu ea. Cum să o folosească. Șu cu cât mai mult se tem de ea, cu atât aceasta măi apasă mai tare. Până îi doboară.
Astăzi, noi, arcă am intrat în veacul singurătății. Singure casele părintești. Singure satele. Singuri bătrânii. Singuri copiii. Singuri soții. Singure soțiile. Nu știu dacă pământul, uitat, ne va ierta exodul. Nu știu dacă o vor putea face și copiii părăsiți. Chiar dacă le mai este dor de noi. Chiar dacă ne mai văd în vis nopți în șir. Golul pe care L-am lăsat și-l lăsăm în copilăria lor, cu ochii mari, nu se mai umple cu nimic în amintiri, decât cu lacrimi.
Părinții părăsiți ne iartă și ne doresc tot binele din lume Se roagă pentru noi. Ei devin făclia de rugăciuni ridicate spre Cer. Ei, acei care se roagă seară de seară, în nopțile cu insomnii, nu se tem de singurătate pentru că sunt cu Domnul.
Doar ei, părinții și buneii noștri, sunt aceia care, prin convingerea, statornicia și credința lor strămoșească: că atunci când îl ai pe Domnul în suflet, nu poți fi singur.
Continuare citiți în ziarul „Ecoul nostru” din 04 august 2023
