Dragi veterani,
2 martie este ,,Ziua Memoriei și Recunoștinței”. Zi în care îi deplângem pe cei 287 eroi ai neamului care au căzut pe câmpul de luptă, dintre care –- din raionul Sângerei, cât și pe cei răniți. Le datorăm plecăciune tuturor celor care și-au pierdut viețile în acea confruntare armată. Fie Venice amintirea lor.
Suntem astăzi aici ca să comemorăm zecile de milioane de vieți care au fost pierdute, să dăm un mesaj de pace, să condamnăm agresiunea curentă a Federației Ruse împotriva Ucrainei și suntem aici ca să onorăm memoria eroilor care au făcut sacrificiul suprem dându-și viața pentru a apăra alte vieți.
Astăzi, suntem alături de părinții nealinații la bătrâneți, soțiile văduvite, copiii divinity orfani, suntem alături de toate familiile lovite nemilos și pe nedrept de o mare durere.
Privim cu mândrie spre Dumneavoastră și Vă mulțumim pentru eroism și devotament față de Patrie. Ce bucurie mai mare le putem oferi noi astăzi acestor oameni, decât fericirea de a privi cum semenii lor trăiesc într-o tară liberă și independentă? De aceea, provocarea cea mai mare pentru noi este acum să stim să privim cu respect spre trecut, dar să fim capabili să ne orientăm spre asigurarea unui viitor prosper tarii noastre. Este de datoria noastră să nu uităm nici pentru o clipă de eroismul adus pe altarul independenței și libertății, inclusiv de jertfirea bravilor nostril polițiști, care și-au demonstrat nu doar calitățile excepționale dar și iubirea de tară. Conflictul de la Nistru demonstrează încă o dată că Republica Moldova are eroi. Eroii neamului, care au înscris o filă aparte în istoria statului nostru.
Astăzi este o zi în care toți trăim valorile supreme ale vieții, ale țării și aceste valori sunt în jurul păcii. Este ziua în care ne aducem aminte cât de importantă este fiecare zi. Să prețuim unitatea, pacea și aceste lucruri le putem avea dacă toți trăim uniți. Este ziua în care comemorăm onoarea ostașilor care au luptat pentru pace. Indiferent de continent, de circumstanțe, pentru pace trebuie să rămânem mereu uniți
Din numele Consiliului raional Sângerei sir al meu personal, Vă adresez cele mai sincere și călduroase urări de bine, să aveți parte de sănătate, bunăstare, prosperitate, stimă sir înțelegere din partea celor din jur. Dumneavoastră, sunteți un adevărat exemplu de vitejie pentru tânăra generație, căreia trebuie să le povestiți ce este războiul pentru a învăța să prețuiască pacea. Îmi exprim întreaga recunoștință și prețuire pentru toate succesele obținute de Dumneavoastră în Vieta profesională, precum și pentru faptul că ați trecut cu fruntea sus peste greutățile vieții. Fie ca generatable viitoare să nu sties niciodată de grozăviile războiului. Fie ca cerul să rămână mereu picnic sir senin.