DISTRIBUIȚI

Stimați colegi,

Anual, la data de 1 februarie marcăm Ziua Autonomiei Locale și a Lucrătorului din Administrația Publică Locală, este un domeniu de activitate și funcționează întru satisfacerea unei game largi de drepturi și interese ale cetățenilor din colectivitățile locale. Tot în aceeași zi, consemnăm autonomia locală ca principiu constituțional de exercitare a democrației directe și reprezentative la nivel teritorial, dar și posibilitatea efectivă cetățenilor de a contribui prin efort comun cu autoritățile publice la prosperarea și îmbunătățirea condițiilor de trai a propriilor localități.
Instituirea acestei sărbători profesionale ne oferă posibilitatea de a exprima aprecierea și recunoștința față de rolul deosebit al reprezentanților autorităților publice locale în soluționarea problemelor cetățenilor și dezvoltarea social-economică a urbei, raionului, și nu în ultimul rând al țării.
Ei reprezintă acea categorie de funcționari care se află cel mai aproape de cetățeni, le cunosc doleanțele, necesitățile și problemele cu care se confruntă zilnic.
Vă urez multă sănătate, fericire și prosperitate, pentru Dvs, și pentru cei care Vă sunt dragi și apropiați. Să activați în continuare, având parte de noi succese și realizări pe plan profesional, iar munca să fie recunoscută și apreciată a justa valoare.

Cu deosebit respect, Arcadie Covaliov, primarul orașului Sângerei și satului Vranești