Miracolul românesc Basarabia

Miracolul românesc Basarabia

30
DISTRIBUIȚI

Scriu aceste cuvinte cam cu mare întârziere de la evenimentul ce a avut loc la Iași, în fața Universității „A.I. Cuza”. O sărbătoare inedită, de suflet, eveniment organizat de  către basarabenii aflați la studii în Iași, copiii frumoși la chip și la suflet, organizați din propria inițiativă. Eu au venit cu coroane, flori, colivă, lumânări, prosoape, colaci de pomenire. Tineri poeți din Basarabia, care se află în România, preoți au oficiat pomenirea celor care au înfăptuit Unirea de la 1918.

Au fost invitați să participe la eveniment autorități locale din mai multe regiuni ale Republicii Moldova, printre care erau și din Bălți și Sângerei, sosiți cu transport special, îmbrăcați în frumoase costume populare.

Cuvintele sunt prea sărace ca să redau frumusețea acestui emoționant moment realizat aici, la Iași i Suceava, de către fii Basarabiei Române. Ar putea să rezume momentul  versurile regretatului Grigore Vieru „ Nu suntem săraci de avere, ci săraci de mângâiere.” Am avut onoarea de a fi invitat de către studenți să particip la o sărbătoare superbă, pe care țin și pe această cale să le mulțumesc.

Copiii, tinerii Basarabiei Române au sunat clopoțelul Trezirii, aici în Țară, să-l auzim.