După anul 1989 ni s-a dat libertate, dar nu prea am știut ce să facem cu ea. Or, o libertate nu valorează nimic dacă nu știi să o aperi. Ne-am pomenit că în câteva din boabele strugure se vedea deja altă sămânță.
Mișcat de sentimentul patriotic, de situația umilitoare în care se află Moldova, cei mai curajoși, cei care nu s-au temut să vorbească au luptat.
Realizez că Moldova a stat mereu în fața tuturor nenorocirilor: am fost trecuți prin războaie de cucerire și popoare care ne-au asuprit, atribuindu-ne condiția de „străin” în propria casă, în propria țară. Ne-au lăsat doar o limbă „nu a noastră” și ne-au pus o pânză pe ochi spre a nu vedea adevărul. Alții ar spune: suntem în anul 2022, uităm de anii comunismului cu evenimente sumbre. Am 22 de ani, dar înțeleg bine că cei din generația mea puțini vor să aibă discernământ. Cine nu e revoltat de cele ce se întâmplă în țara vecină Ucraina? Câte persoane de la noi cunosc istoria adevărată? Dacă vreți o altă latură a problemei, deplasați-vă în municipiul Bălți și întrebați în magazine dacă pâinea-i proaspătă și drept răspuns, primiți răspunsul „ЧТО?”. Acest „ЧТО?” e atât de greu și de apăsător, încât, auzindu-l mi se macină inima. Să trăiești într-o țară de o viață și să nu îi cunoști limba băștinașilor, mai mult decât să o ignori este prea de tot…
De aici apar și conflictele între generații. Evident, pentru persoanele în etate doar rușii sunt cei mai buni, iar ce se spune la canalele Publica, NTV,RTR, Pervîi canal ar fi purul adevăr. Avem și o opoziție cam stranie care nici opoziție nu este dacă sunt totalmente adepți ai Moscovei. Adică au un adevăr care nu-l primesc în suflet, îl am pe al meu. Și dacă acest conflict se va menține pentru Republica Moldova zilele de cumpănă sunt cele de viitor.
