DISTRIBUIȚI
În poză: în momentul semnării acordului

Comuna Sângereii Noi s-a înfrăţit cu comuna Sângeru din judeţul Prohova, România. Evenimentul a avut loc la finele săptămânii trecute, pe data de 11 noiembrie, curent, in incinta primăriei.

Delegaţia sosită din Romănia a fost întâmpinată în stil tradiţional, de către participanţii la eveniment: primarul şi viceprimarul comunei, membrii Consiliului local, funcţionarii primăriei şi mulţi cetăţeni din localitate. Potrivit primarei Valentina CEAUŞCEAC „de mult timp ne_am dorit înfrăţirea cu o localitate din România. Ne.-am aflat vreme îndelungată în căutarea căilor de realizare a acestui vis. Sâmbătă, 11 noiembrie, am semnat Acordul de înfrăţire cu primarul comunei Sângeru Radu Gheorghe.”
Bucuria acestui fapt împlinit a fost fără margini.
Participanţii la eveniment, localnicii au aplaudat îndelungat şi au mulţumit fraţilor de peste Prut pentru această deschidere. Semnarea Acordului de înfrăţire dintre aceste două comune a fost calificat drept o piatră la temelia Unirii.
În acest context s-a înscris şi gestul de generozitate şi atenţie din partea fraţilor de peste Prut. Primara de Sângereii Noi a primit seria INTREGITORII, o Trilogie extraordinară publicată de Societatea Cultural –Istorică „Mihai Viteazu” din Ploieşti, condusă de Mircea Cozma.
Atât primarul de Sângeru Radu GEORGHE, cât şi consilierii judeţeni care l-au însoţit, Rareş ENESCU şi Carmen DUMITRU au exprimat mesaje calde de felicitare primăriei Sângereii Noi pentru împlinirea acestui fapt mult dorit.Ei au lansat o invitaţie, într-o vizită cât mai curând la Sângeru.