Cea mai captivantă acțiune realizată de Asociația Obștească Sinergyhub – săpăturile arheologice preventive la o așezare cucuteniana lînga Sângerei, în luna mai 2018.
Îmi închipuiam ca nu poate fi realizată în timp scurt, dar nici două săptămâni într-un chenar de 2*2m, nu-mi puteam imagina. Pătrunderea grijulie spre stratul istoric cercetat a fost o adevarată placere. Fiecare centimetru mi-l imaginam ca o suta de ani. La 55 cm- circa 6000 ani istorie.
Incredibil!
Un mare noroc de doi oameni frumoși, Stanislav Terna , dirigintele de șantier, un expert în preistoria noastră (mulțumesc din suflet, Stanislav) si un membrul al asociatiei noastre, arheologul ce a descoperit acest sit si sub mîina căruia s-a dezvelit frumos stratul preistoric, Veaceslav Bicbaev. Oameni dedicați, cu un pronunțat simț civic. S-a reusit să se obțina informații foarte interesante si utile pentru a putea începe un alt șir de acțiuni in vederea protejării si valorificării acestui patrimoniu. Acest pamânt cunoaște o istorie foarte veche. Un strat istoric, aflat la circa jumate de metru adâncime, conține un repertoriu arheologic consistent, de o valoare inestimabilă. E foarte jalnic în ce hal ajung unele situri. În marea parte din necunoaștere, dar pe alocuri din nepăsarea unora. E unicul „zacământ” prețios al acestei țărișoare, care ar putea produce beneficii economice enorme.
În timpul săpăturilor, într-o noapte am fost „vizitați” de niște „arheologi negri” (infractori, ce distrug siturile prin intervenții barbare), au intervenit in apropierea sitului, facând o groapă ce nu putea sa le ofere decit un bolt de la vre-un tractor, găsit cu detectorul de metale. Transmiteți-i, daca cineva-i cunoaște pe vreo unul, va rog, ca nu are rost sa intervina in situri cucuteniene, caci nu erau metale la noi pe atunci.
P.P.S. Aici istoria abia incepe. Venim cu actualizări in curind.
Constantin Hadârcă
Directorul Centrului de Informare Turistică