Onorați  stăpâni ai gliei,

Onorați  stăpâni ai gliei,

6
DISTRIBUIȚI

Sectorul în care activați a fost și rămâne una din ramurile dominante ale economiei naționale, care determină în mare măsură bunăstarea poporului.

Anume Dumneavoastră, sunteți cei care nu permit distrugerea acestei ramuri, chiar în pofida faptului că prețurile de realizare a producției agricole sunt joase, căci în unele cazuri nici nu permit acoperirea cheltuielilor și necotând la toate greutățile, știți a merge înainte, pentru că dacă nu Dumneavoastră, altcineva nu are cine. Mă bucură faptul că sunt și tineri curajoși, cu mari speranțe și potențial imens, care nu se sperie de dificultăți, astfel, noi, generația celor cu experiență, trebuie să le acordăm tot ajutorul, sprijinul, susținerea noastră, deoarece nu e nimic mai important decât pregătirea cadrelor tinere.

Ne exprimăm convingerea, că prin asiduitatea, experiența și harul Dumneavoastră de buni gospodari, veți asigura agriculturii o creștere constantă, orientată spre culturile cu valoare înaltă, cu utilizarea tehnologiilor moderne și aplicarea pe scară largă a realizărilor științei agricole avansate.

Astăzi, suntem onorați  să aducem mulțumiri, pentru munca  grea, dar nobilă, căreia Vă dedicați cu dăruire. Omagiind  profesionalismul Dumneavoastră, Vă dorim optimism, sănătate, noi succese, realizări frumoase și belșug în toate.