Parteneriat și colaborare la Gimnaziul „Valeriu Matei” din Dumbrăvița

Parteneriat și colaborare la Gimnaziul „Valeriu Matei” din Dumbrăvița

10
DISTRIBUIȚI

 În data de 19 noiembrie 2024, Gimnaziul „Valeriu Matei”, din satul Dumbrăvița, sub conducerea  directoare Tamara  VLAS,  a fost gazda seminarului directorilor din raionul Sângerei, un eveniment remarcabil care a reunit personalități marcante din domeniul educației și culturii.

Evenimentul a fost onorat de prezența lui Valeriu MATEI– Membru de  onoare al Academiei Române, Membru corespondent al Academiei de Științe a Moldovei (care a venit cu o donație valoroasă de cărți pentru biblioteca gimnaziului, contribuind astfel la îmbogățirea resurselor educaționale ale instituției)  și  Mariana MARIN– conferențiar universitar, doctor habilitat în pedagogie , președintele Asociației Profesorilor  AGIROMD, directorul revistei ,,Învățătorul modern”,  care au adus un plus de valoare seminarului prin implicarea și susținerea lor activă.

Pe parcursul zilei, participanții au avut ocazia să ia parte la activități diverse .Laboratorul de creație a abordat tema „Inteligența Artificială Generativă ca instrument de comunicare și colaborare în parteneriatele comunitare”, oferind o perspectivă actuală asupra utilizării tehnologiei în educație.

Un alt punct de atracție al seminarului a fost activitatea extra curriculară „Și iar mi-e sufletul toamnă”, organizată   în parteneriat cu Casa de Cultură Dumbrăvița și Școala muzicală. Mulțumirile noastre se îndreaptă către  Marcela CHIȚANU care a contribuit semnificativ la succesul acestei activități, ce a pus în valoare creativitatea elevilor într-un decor artistic inspirat de farmecul toamnei.

De asemenea, Ala SPÂNU, învățătoare la clasele primare, a coordonat o expoziție de toamnă sub genericul „Adio, toamnă, frumoasă doamnă”. Evenimentul a captivat prin frumusețea lucrărilor realizate de elevi, care au sărbătorit bogăția și culorile acestui anotimp.

Pe lângă aceste activități, în cadrul instituției s-au desfășurat șapte ore publice la diverse discipline, în care cadrele didactice au demonstrat profesionalism, dedicare și pasiune pentru educație.

La final, întregul seminar, împreună cu activitățile extra curriculare și expoziția de toamnă, au fost evaluate cu calificativul excelent. Acest rezultat reflectă implicarea, colaborarea și dedicarea tuturor celor care au contribuit la organizarea evenimentului.

Seminarul directorilor organizat la Gimnaziul „Valeriu Matei” din Dumbrăvița a fost un model de colaborare educațională, evidențiind importanța parteneriatelor comunitare și a muncii în echipă între cadrele didactice. 

În acest context, exprimăm un deosebit cuvânt de mulțumire directoare  Tamara VLAS pentru profesionalismul și dedicarea de care a dat dovadă în conducerea gimnaziului, ceea ce a permis organizarea acestui eveniment de succes .

Mulțumim din suflet tuturor participanților, colaboratorilor și oaspeților pentru sprijinul și implicarea lor, care au transformat această zi într-un moment deosebit pentru educația din raionul Sângerei.