Pe vreme toridă, grijă de sănătatea cetățenilor

  Pe vreme toridă, grijă de sănătatea cetățenilor

15
DISTRIBUIȚI

 În legătură cu situațiile extremale provocate de canicula din vara aceasta, în teritoriul raionului Sângerei  s-au luat măsuri pentru protejarea  cetățenilor și ajutorarea lor a  trece cu bine peste aceste situații extremale și a rezista. Au fost instalate două  corturi anti – caniculă, în strada centrală a orașului  și  în strada Eugen Voinițchi. Funcționarea  corturilor  anti-caniculă  este grija  pentru cetățeni a serviciilor Centrului de Sănătate Publică și a Centrului de Sănătate Sângerei, cât și a Serviciului de Salvatori și Pompieri.

Venind de la piață, încărcată  cu  două pachete, Elena Guma s-a oprit să-și tragă sufletul în pavilionul din cale și să-și potolească setea cu apă rece . Asistenta medicală a Centrului de Sănătate Sângerei Olga Bostan, aflată în  serviciu în cortul anti-caniculă deservind-o, i-a măsurat tensiunea arterială. Alături de  tonometru, pahare de singură folosință, asistenta avea și medicamente  pentru primul ajutor. Răsuflând ușurat femeia care s-a adresat i-a mulțumit:  

  „Până acasă am de ajuns. Este bine că este deschis acest cort. Pe așa zăpușeală,    am băut un pahar cu apă,  mi-am revenit puțin și pot ajunge cu siguranță acasă de la piață”.

 Tânărul  Alexandru  Bujor este de la Chișinău, dar venit la Sângerei a făcut și el un popas , în cortul ani-caniculă. A rugat să i se măsoare temperatura arterială.    Bând un pahar cu apă, s-a bucurat  că  tensiunea este ca la cosmonauți. Poștărița Eudochia B– practic  în fiecare zi  face popas  în cort.  Ea nu cată  că e zăpușeală, împarte corespondența și ziarele, inclusiv publicația „Ecoul Nostru” cetățenilor din oraș, abonaților care o așteaptă. Un pahar cu apă rece pe care-l  găsește  de fiecare dată în cort face bine sănătății sale și puterii de muncă. Măsurarea tensiunii e la ordinea zilei,  starea de sănătate e afectată  de condițiile sufocante. După vizita în cort, poate continua distribuirea ziarelor. Este recunoscătoare organizatorilor  corturilor anti – caniculă drept o grijă pentru oamenii”, ne-a spus poștărița beneficiara .

Asistenta medicală  Olga Bostan  nu este la primul serviciu în cortul anti-caniculă.  În penultima zi săptămânii , până la ora  11.00  deservise 53 de  solicitanți. „Cetățeni de toate categoriile se adresează.  Dacă ne ciocnim de stări mai  grave,      suntem deschiși și receptivi și apelăm Serviciul 112. Dar până ce cetățenii sunt prudenți și informați de activitatea acestor corturi, se adresează și  putem astfel aplana  situațiile critice de  sănătate, provocate de condiții extremale”, a  confirmat  asistenta medicală, reprezentanta Centrului de Sănătate Sângerei. Potrivit  domnului Balea, șeful Centrului de Sănătate  Publică „în prestarea serviciilor anti-caniculă  prin intermediului acestor corturi  inaugurate, suntem susținuți  de parteneri cum este Compania „ AQUA Unica”. Producătorul Vasile Bejenari cu deschidere susține gratuit asigurarea  corturilor anti-caniculă  cu  apa răcoritoare necesară. Nimeni nu cere  și nu impune. Fiecare dintre, noi, cei implicați în funcționarea corturilor anti-caniculă vor să ajute și ajută cetățenii să-și  păstreze și mențină sănătatea în condițiile extremale”, a precizat coordonatorul    activității anti-caniculă.