Poate se va face, pace-n toată lumea

Poate se va face, pace-n toată lumea

11
DISTRIBUIȚI

Ucraina vrea cel mai mult pace. Europa își dorește enorm pacea. S-a văzut asta și recent în Arabia Saudită. Am văzut-o și ulterior, din reacțiile imediate a tuturor liderilor europeni.

Și de cealaltă parte, am văzut și reacția lui Putin. Cu toate acestea, confruntările continuă între Rusia și Ucraina, în ciuda dialogului. Oficialii ucraineni raportează că zeci de persoane, inclusiv copii, sunt răniți în atacurile din săptămâna curentă. Printre daune se numără o școală, un spital și mai multe blocuri de apartamente, afectând zeci de persoane, inclusiv copii. Putin comite crime de război. În Ucraina, Rusia face genocid. În Ucraina, Putin nu luptă, ci extermină. Comite crime de război în văzul întregii lumi.

-În cazul în care, nu dă Doamne Rusia reușește o capitulare, va deține cea mai puternică armată. Europa va putea face față?

-Cât de mare este riscul ca aceasta să se întâmple?

– Anul acesta, Republica Moldova se află la o răscruce de drumuri. Ce aveți a ne spune în această ordine de idei?

Veronica CUPCEA,primara comunei Sărătenii Vechi:

„De peste trei ani, trăim în imediata vecinătate a războiului. În acest context dificil, eforturile președintei Maia Sandu de a menține pacea în Republica Moldova sunt esențiale și merită apreciate.

Viața la sat are frumusețea ei, dar realitatea economică este dură. Salariile mici nu oferă oamenilor siguranța unui trai decent – ele trebuie să crească, cel puțin până la 15.000 de lei. De asemenea, pensionarii merită venituri mai mari pentru a trăi cu demnitate. Cred că ajutorul social trebuie să fie direcționat doar către cei care într-adevăr au nevoie, iar fiecare cetățean trebuie sprijinit să-și câștige existența prin muncă, nu prin dependență de bani nemunciți. Astfel, vom avea o societate mai echitabilă și mai puternică.

Oamenii își doresc condiții mai bune de trai, dar bugetele locale sunt insuficiente. Probabil, un sistem mai echitabil ar fi alocarea fondurilor în funcție de numărul de locuitori. Totuși, un factor care schimbă realitatea satelor noastre sunt proiectele de dezvoltare, finanțate de partenerii europeni. Grație acestor fonduri, modernizăm infrastructura – de la drumuri până la instituțiile de învățământ.

Activez de 18 ani în administrația publică locală și sunt primară la al doilea mandat. În toată această perioadă, nu am văzut niciun proiect finanțat de Rusia. De la Moscova au venit doar amenințări și șantaj.

Suntem într-un an electoral, iar promisiunile vor curge gârlă. Trebuie să-i alegem pe cei care iubesc Moldova cu adevărat și care sunt onești. Să nu ne lăsăm înșelați de cei care încearcă să cumpere voturi – scopul lor nu este binele țării, ci menținerea sărăciei și a dependenței politice. Din păcate, unii politicieni, sub masca pro-europenismului, încearcă să manipuleze electoratul.

Cetățenii trebuie informați corect despre realitățile țării – atât despre realizări, cât și despre eșecuri. Avem nevoie de unitate pentru a menține pacea și direcția europeană. Justiția trebuie reformată profund, căci nedreptatea dezamăgește oamenii. Dar schimbarea începe cu fiecare dintre noi. Să luptăm pentru pace, libertate și prosperitate.”

Grigore MANOLE, professor de istorie la Liceul Teoretic „Olimp”:

„Eu cred că va câștiga rațiunea umană și noi ne vom bucura de pacea mult așteptată!

Sincer să fiu mi-ar părea foarte rău ca Ucraina, care timp trei ani ne-a demonstrat prin fapte, eroism cu un stoicism deosebit va pierde acest război nedrept. Eu cred că va triumfa Dreptatea și Ucraina va învinge, fiind susținută de Uniunea Europeană de întreaga comunitate democratică.

Da se poate  de comparat cu tragicul 1939,dar totuși se deosebește. Contam pe sprijinul frățesc al României, membră  NATO și  UE, ca stat candidat în membri, dar și să ne bazam pe solidaritatea noastră. Sa dăm dovadă de patriotism și spirit civic.

Ca exemplu ne poate servi poporul vecin, ucrainean și amintirile mobilizării din anul1992.

Numai unire și solidaritate se cere de la noi, să luptăm prin toate mijloacele cu manipularea și dezinformarea

Da, Republica Moldova se află la o răscruce și ar trebui să ne mobilizam pentru alegerile viitoare parlamentare, să facem tot ce ne este în putere ca să ne atingem obiectivul propus. Sa fim optimiști și să credem, ca adevărul și dreptatea vor triumfa! Iar cei vinovați de crime diverse atât pe interior cât și exterior își vor găsi locul pe banca acuzaților. Istoria nu-i va uita.”

Viitorul Moldovei depinde de alegerile noastre

Valeriu LAZARENCO, Primarul satului Leușeni, raionul Telenești:

„Anul acesta, Republica Moldova se află la o răscruce de drumuri. Viitorul nostru european este în joc, iar forțele politice care vor să ne abată din această direcție sunt mai active ca niciodată.

 Ele vor folosi toate mijloacele posibile pentru a manipula alegătorii, atât în țară, cât și în diaspora. Un exemplu clar este mobilizarea masivă a moldovenilor din Rusia, convinși să iasă la vot pentru a susține partide antieuropene.

Chiar și fratele meu, care trăiește de ani buni în Rusia, a ajuns să înțeleagă realitatea: Rusia este cea care a declanșat războiul împotriva Ucrainei. Moldova nu își mai permite să fie prinsă în jocurile Kremlinului.

Aderarea la Uniunea Europeană este șansa noastră pentru un viitor mai bun.

Fondurile UE – o oportunitate istorică pentru modernizarea localităților. Modernizarea nu înseamnă doar timp, ci investiții concrete în comunitățile noastre. În această nouă etapă, Republica Moldova va avea acces la aproape 2 miliarde de euro din fondurile de preaderare. Noi, reprezentanții administrației publice locale, contăm pe sprijinul Uniunii Europene pentru a dezvolta localitățile noastre. În acest an, trebuie să fim uniți.

Din păcate, socialiștii încearcă să discrediteze acest ajutor, afirmând că pachetul de 1,9 miliarde de euro „nu este un ajutor real”. De-a lungul timpului, acești politicieni au demonstrat că nu doresc binele țării. Mergem frecvent în România și vedem cât de mult s-au transformat comunitățile cu ajutorul fondurilor europene. Și noi putem avea aceleași beneficii, dar doar dacă alegem direcția corectă. Fără sprijinul partenerilor din Vest, nivelul nostru de trai ar fi mult mai scăzut. Dacă forțele pro-estice vor reveni la guvernare, vom pierde aceste fonduri și vom rata șansa unui viitor prosper. Mai mult, unii politicieni se prezintă ca fiind proeuropeni, dar, în realitate, își urmăresc doar interesele personale.

Ne dorim pace, prosperitate și un viitor european pentru Republica Moldova. Iar acest viitor depinde și de victoria Ucrainei în războiul declanșat de Putin acum trei ani. Nu trebuie să ne abatem de la drumul nostru.”

Constantin BOGDAN, professor, satul Heciul Vechi:

La 24 februarie 2022, Rusia a început în Ucraina  cel mai crunt război de după  1941-1945.

 Armata și autoritățile ruse au comis crime de război, cum ar fi: atacuri  împotriva țintelor civile, inclusiv asupra spitalelor,  rețelelor energetice, zonelor dens populate, răpirea copiilor, torturarea și uciderea civililor, deportări forțate și uciderea prizonierilor  ucraineni. Această invazie asupra fraților de sânge din Ucraina a început la ora patru dimineața,  așa cum au procedat fasciștii lui Hitler în 1941.

 La 2 martie 2023, procurorul Curții Penale Internaționale (CPI) a deschis o anchetă cu privire la acuzațiile  de crime de război, crime împotriva umanității sau genocid, comise de ruși în Ucraina.

 La 7 aprilie, Organizația Națiunilor Unite a suspendat Rusia din Consiliul ONU.  Până la sfârșitul lunii octombrie, procuratura ucraineană documentase 39.347 de presupuse crime de război rusești.

 La 17 martie 2023, CPI a emis mandate de arestare împotriva lui Vladimir Putin  pentru acuzații de implicare în crima de război, de răpire a copiilor în timpul invaziei din Ucraina.

După cum vendetta din  datele oficiale ale ONU și CPI, Rusia, ca și Germania fascistă, comite crime de război împotriva umanității pe teritoriul Ucrainei.

Atât deputații socialiști și comuniști din Parlamentul Republicii Moldova, cât și membrii lor de partid de prin centrele raionale, nu condamnă  genocidul, dar sustains fărădelegile comise, sunt de partea invadatorilor. Să ne rugăm Domnului să nu ajungă oroarea aceasta și la noi în Moldova. Istoria se poate repeta.  

La Congresul Învățătorilor Moldoveni, care s-a desfășurat între 25 și 28 mai 1917 la Chișinău, Gavril Buciușcan a propus ca moldovenii să-și abandoneze limba maternă și să treacă la învățământul în limba rusă. Mai târziu  învățătorul  Gavril Buciușcan, cel care ulterior a votat Contra Unirii  la 27 martie 1918, a trecut Nistrul și a ocupat funcții importante în guvernul RASSM. Mai târziu a fost împușcat de sovietici. După cum vedeți, nimeni nu-i iubesc pe trădători, chiar nici pe acei trădători care au susținut regimul de ocupație.

Suntem la răscruce. Vin alegerile Parlamentare, de ele depinde viitorul nostru și al copiilor. Fiecare vot contează. Votați paradelles PRO Europene, dacă doriți să vizitați  copiii și nepoții Dumneavoastră, care au plecat, din cauza condițiilor grele, și locuiesc în  străinătate. În caz contrar, riscăm să rămânem isolated de lumea civilizată pentru totdeauna.”