Către 28 februarie în raionul Telenești au fost înregistrați oficial 63 refugiați din Ucraine dintre care 25 mame și 37 copii, dar precum mi s-a spus numărul lor poate fi mult mai mare. Refugiați în raion au apărut chiar joia trecută în ziua în țara vecină a început invazia rusă – acestea sunt fie rude, fie cunoscuți ai locuitorilor din raion. Remarcăm că discuții asupra disponibilității unor locații pentru primirea refugiaților au demarat la o întâlnire a primarilor cu reprezentanții Biroului teritorial al Cancelariei de stat. Mai mulți primari au raportat disponibilitatea unor încăperi care se încălzesc bine între acestea tabere de odihnă, grădinițe de copii, blocuri de studii care nu mai funcționează. Până la urmă s-au selectat câteva locații între acestea căminul liceului ”Adrian Păunescu” de la Căzănești care are 70 locuri. Deocamdată la locația dată încă n-a fost cazat nimeni, în schimb 21 persoane dintre care 5 femei, 5 bărbați și 11copiii sunt deja cazate la pensiunea ”3 păstori” de la Zaharovca, 5 maturi și 6 copii sunt cazați în casa familiei Taran de la Telenești. Familii refugiate, în exclusivitate femei și copii sunt cazați la Țânțăreni, Bănești, Mihalașa.
Totodată a fost organizată colecția de ajutoare – alimente, obiecte de primă necesitate la biserici. Părintele Marian Boldescu, blagocinul de Telenești ne-a relatat că a fost la pensiunea ”3 păstori”:
”În această zi după amiază, am vizitat familiile refugiate din Ucraina, care au fost cazăte la Pensiunea ,,Trei Păstori” s.Zahareuca, refugiați aici din motivul conflictului militar. Ei sunt foarte recunoscători de altruismul creștinilor care au venit cu diverse produse alimentare demonstrând receptivitatea lor în aceste momente stringente. Pentru oamenii care nu au luat practic nimic fugind din calea urgiei împreună cu copiii atitudinea noastră a fost o surpriză pentru ei. Salut activitatea unor parohii din protopopia Telenești, care deja au contribuit cu cele necesare pentru traiul confrățiilor noștri ucraineni în această pensiune. Conform directivei primăriei Sărătenii Vechi unde se află parohia noastră , cei care vor să contribuie la ajutorarea refugiaților din Ucraina cu produse alimentare ( crupe, fructe, apă potabilă), pot să o facă la primărie”, ne-a relatat blagocinul.
Continuarea citiți în n.11 din 4 martie 2022