Centrul de Creaţie şi Agrement (CCA) din Sângerei a susţinut activitatea de bilanţ a muncii depuse pe parcursul unui an, printr-un Spectacol muzical-coreografic „Creaţie şi pasiune”. Spectacolul a fost demonstrat pentru părinţii copiilor care frecventează centrul, dar şi pentru partenerii de la Palatul Copiilor din Buzău, România şi de la Casa de Creaţie a Copiilor şi Adolescenţilor din oraşul Edineţ. Aceştia s-au aflat într-o vizită la centrul din Sângerei, conform programului de parteneriat.
Spectacolul desfăşurat în incinta Casei raionale de Cultură a adunat o sală plină de spectatori, care au aplaudat eforturile copiilor, dar şi nivelul înalt al pregătirii lor. Prin numerele artistice prezentate în scenă copiii au demonstrat câte au învăţat ei prin creaţia şi pasiunea manifestată atât din partea fiecărui dintre ei, cât şi a profesorilor care-i ghidează. „În această perioadă de activitate ne-am străduit Centrul de Creaţie să fie un mic paradis pentru copii. El s-a menţinut pe pasiunea copiilor şi vocaţia profesorilor, dorinţa agreabilă a părinţilor de a ne manifesta drept mentorii activității copiilor lor”, a menţionat în mesajul său directoarea CCA Stela DOROJNEAC. Copiii şi-au etalat pasiunea pentru muzică şi dans popular, instrumentele muzicale, arta design-ului, cartea de vizită fiind şi expoziţia magică a lucrărilor confecţionate de ei. Toate împreună au confirmat nuanţa tendinţelor supreme a unui obiectiv atins, a unei unităţi dintre creaţie şi pasiune, profesor şi copil, atras de vâltoarea creativă din instituţie.
Continuarea o găsiți în numărul 24-25 din 29 mai.