Magia sărbătorilor de iarnă o purtăm pe parcursul vieții și aceasta este legată de iernile cu zăpadă, cu aburii ieșiți din suflarea cailor ce trăgeau săniuțele pe albul imaculat al pârtiilor. Cu o bună dispoziție, cu obrajii îmbujorați de picăturile frigului. Ne bucuram când, din cauza zăpezii prea mari, se suspendau orele de la școală. Într-adevăr, era ceva miraculos. Cu toată sărăcia anilor ”50, bunătatea, cumsecădenia erau firești. Au urmat ani de „ creștere economică”, dar cu Dumnezeu scos din casă, biserică și suflet. Iar noi, moldoveni fiind, în țara cea mai săracă din Europa, sărbătorim și pe „ stil vechi” și „ pe stil nou”, economia fiind paralizată cel puțin pe o lună. Fiind în post ( dacă e să ne conducem după stilul vechi), dar întâmpinăm Anul Nou cu fast și mâncăruri deloc de post, apoi sărbătorim Nașterea Domnului. Cum să înțelegem asta? Nimeni din cei care sărbătoresc Nașterea Domnului pe 7 ianuarie n-a protestat împotriva zilei libere de pe 25 decembrie. Important e să nu muncim. Și aici iarăși ne divizăm, vrem să împăcăm capra cu varza. Unii vorbesc „moldovenește,” ( ce e drept, cam stâlcit), alții românește, însă doar științific. Unii vor în Europa, alții în Uniunea Eurasiatică.
Și tot așa, să-mi fie iertată expresia, plutind în cele două bărci. Decizia de a declara ziua de 25 decembrie zi de sărbătoare este remarcabilă, dacă nu ar fi tragică, permițându-ne să ne comportăm cum dorim. Ce Democrație. Eu totuși sper să ne determinăm în atitudinile noastre pro-europene și să revenim pe făgașul european cu gânduri și fapte europene.
Să ne ajute Dumnezeu să ne apropiem de El, indiferent de poziția conducătorilor de orice rang.
