Recent, în cadrul Liceului Teoretic „Nicolae Casso” din s. Chișcăreni s-a desfășurat Ora Olimpică, cu genericul „Sănătate, Sport și Voie Bună”.
Obiectivele principale ale acestei lecții au fost: promovarea valorilor olimpice și a unui mod activ de viață în mediul școlar; valorificarea pasiunii elevilor pentru activitatea sportivă, mișcare și competiție; prezentarea unor modalități de dezvoltare a educației fizice și sportului în instituții.
Activitatea dedicată omagierii campionilor olimpici a fost organizată în colaborare cu Comitetul Național Olimpic și Sportiv (CNOS), Consiliul Raional Sângerei și Asociația Obștească „Agenția Teritorială Olimpică și Sportivă Sângerei”.
Moderatoarea Orei Olimpice, Maricica BORȘCI, managerul liceului a făcut o scurtă prezentare a instituției și a succeselor cu care se mândresc.
Printre invitații speciali prezenți la eveniment, care au adresat câte un cuvânt de salut au fost…
continuarea o veți citi în numărul 20 al ziarului din săptămâna aceasta
Foto: Nicolae Ropot