Suicid în satul Rădoaia

Suicid în satul Rădoaia

29
DISTRIBUIȚI

 În dimineața zilei de luni, 15 august, ora, 6 .12 min. Inspectoratul de Poliție Sângerei a fost alertat de o mamă din satul Rădoaia precum că fiul ei s-ar fi   strangulat. Ea a comunicat că a în urma căutărilor și așteptărilor ei, a  găsit fiul strangulat de un copac din grădină. În loc să-și construiască o familie, tânărul  – victimă a ales spre regretul tuturor această cale. 

  Vitalie Tarlapan, reprezentantul Inspectoratului  raional de Poliție, șeful secție securitate Publică, printre primii a recepționat informația dată:„ Noi am organizat  imediat deplasarea la fața locului a grupei operative, unde am  constatat decesul victimei. După cum iese în evidență din primele investigați, tânărul nu a fost la prima sa încercare de acest gen. Avea împliniți 30 de ani și, din câte cunoșteam nu avea probleme de sănătate”, ne-a comunicat comisarul.

 Pe cazul dat oamenii legii au inițiat o  anchetă pentru stabilirea circumstanțelor în care tânărul și-a pierdut viața.