DISTRIBUIȚI

Spitalul raional Sângerei s-a bucurat de donația unei mașini de anestezie, de înaltă performanță, care le va ajuta medicilor-chirurgi în timpul intervențiilor chirurgicale, aplicate tuturor tipurilor de pacienți. Administrația instituției spitalicești este profund recunoscătoare pentru donație, care a fost posibilă prin decizia de finanțare aprobată de Comisia Situații Excepționale raionale, condusă de Grigore Corcodel, membrii acesteia, cât și cu susținerea unor agenți economici din raion, de bună credință.
„Dotarea Spitalului raional cu o astfel de mașină de anestezie a fost o urgență. Am făcut mai multe vizite la spital, am cunoscut această necesitate, cât și altele pe care în viitorul imediat următor le vom acoperi. Cât privește suportul anesteziologic pentru Spitalul raional, în special pentru domeniul chirurgical, a fost posibilă donația prin implicarea noastră majoră ca fondatori și drept membri ai Comisiei Situații Excepționale raionale. Astfel s-a reușit achiziționarea acestei mașini de anestezie CS-650, GE Healthcare, în valoare de 594,726 mii lei”, a precizat președintele comisiei nominalizate, Grigore Corcodel.
Hotărârea în acest sens a fost luată în cadrul ședinței Comisiei Situații Excepționale din 19 martie, curent, în urma căreia a fost posibilă alocarea surselor financiare necesare.

Continuarea citiți în nr. 18 din 22 mai 2020