Trei persoane au rămas în viață ca prin minune

Trei persoane au rămas în viață ca prin minune

45
DISTRIBUIȚI

Cei doi soți care au rupt cu mașina două garduri pe o stradă din Sângerei s-au ales cu traumatisme grave și sunt internați la spital. Din imaginile surprinse de camerele de supraveghere video se vede că șoferul circula cu mare viteză și în doar într-o secundă a măturat totul în cale. O femeie care se afla în fața porții a fost la un pas de a fi spulberată.

Accidentul a avut loc aproape de ora 19:00. Șoferul de 44 de ani ar fi pierdut controlul asupra volanului, a derapat și s-a izbit într-o poartă metalică.

„Proprietara care a avut de suferit mai mult, care  rămas complet fără gard, era afară, făcea curat în fața ogrăzii. Săraca femeie, gardul venea peste ea. Dacă rămânea acolo, erau victime”, a povestit un vecin.

Inițial, vecinii au crezut că a căzut o bombă.

„Credeam că sunt bombe, că bombardează cineva. Am ieșit afară și am văzut că șoferul e teafăr. El a ieșit pe ușa pasagerului.”

„Am auzit zgomotul și am crezut că sunt împușcături. Au făcut-o în Ucraina și acum la noi. La asta m-am gândit”, au adăugat vecinii.

Proprietarul uneia dintre gospodăriile afectate spune că a tras o sperietură zdravănă.

„A fost stresant că ne temeam să nu se întâmple vreo explozie. A fost o lovitură puternică. Era vecina aici, scotea gunoiul din ogradă și a fost mai aproape de accident decât noi. A fugit în casă, s-a stresat”, a mărturisit Auguster Răileanu din Sîngerei.

Oamenii speră că cei doi soți se vor face bine, mai ales că îi așteaptă trei copii acasă.„E pagubă, dar mai întâi oamenii să-și revină. Este o tragedie pentru ei. E tragedie pentru ei, și mașina, și sănătatea, stresul cu care s-au ales. Au trei copii acasă”, a mai spus bărbatul.

Medicii susțin că starea pacienților este stabilă.

„Pacienții sunt în stare grav medie, dar stabilă. Bărbatul s-a ales cu traumatism cranio-cerebral, iar doamna cu traumatism vertebral. Starea lor este stabilă și nu sunt în pericol”, a declarat Iurie Golban, medic ortoped-traumatolog, Spitalul Raional Sângerei.

Șoferului i-au fost prelevate probele biologice pentru a stabili dacă acesta se afla sau nu în stare de ebrietate.

Pe caz a fost inițiat un proces penal, în cadrul căruia urmează a fi stabilite toate circumstanțele producerii accidentului.