Scurtă biografie
M-am născut în s.Fundul Galbenei raionul Hâncești. Fiind absolvent al Institutului Agricol “M.Frunze” am fost repartizat în anul 1982 în raionul Sângerei s.Drăgănești, activând în calitate de agronom.După doi ani de lucru am fost ales secretar al organizației de partid a gospodăriei agricole din s.Iezărenii Vechi. Și astăzi mă mândresc că am reușit în patru ani de activitate să construiesc o frumoasă grădiniță pentru copii, un trotuar cu o lungime de circa 600m, un bloc alimentar la tabăra de odihnă a copiilor și un cosar capital pentru iernatul ovinelor.
Grație lucrului de selecție și disciplinei, prima mulgătoare care a obținut 5000 litri de lapte de la grupa încredințată, a fost din gospodaria agricolă din localitate.
Probabil pentru aceste rezultate am fost trecut în aparatul Comitetului Raional de partid în funcția de sef al secției agricultura, apoi președinte al Comitetului Raional pentru ocrotirea naturii. Principialitatea de care am dat dovadă împreună cu colegii mei, buni ecologisti, au deranjat nomenclaturiștii și am fost în mare masură ,,convins” să fiu ales în august 1989 în funcție de Președinte a Uniunii Teritoriale ,, Agroindsind’’ Sângerei, unde activez si astăzi. Sunt unul din puținii lideri, care am chemat și am condus activul sindical republican din agricultura la blocarea Parlamentului Republicii Moldova, blocarea arterelor naționale, ședinței Guvernului RM în incinta Liceului “M.Eminescu” din Sângerei. Niciodată nu am rezolvat probleme personale, toate au fost în favoarea celor ce muncesc. Un capitol aparte este lupta cu corupția, inclusiv în sindicat. Am fost si suntem înca umiliți, dar am reușit tragerea la răspundere a două persoane de înalt nivel fiind condamnați la ani grei.
Am fost întotdeauna în apărarea cetățenilor. Începând cu anul 2007 având calitatea de consilier orășenesc am reușit prin organizarea oamenilor, cu susținerea consilierilor și conducerii primăriei construcția în varianta albă a str.Trandafirilor și trotuar asfaltat cu lungimea de 650m, construcția a circa 4.5km a rețelei de apă, peste 6 km a rețelei de canalizare, la care fiind conectate peste 250 gospodării. Și în acest an am fost receptiv la solicitările locuitorilor de pe str.M.Dragan, P.Botu si Tineretului acordând consultațiile respective la construcția a peste 350 m rețele de canalizare.
Am condus prima asociație obsteasca “Crama” gazificând microraionul unde sunt circa 300 case de locuit.
Am fost inițiatorul scutirii cu 50% a taxei locale în primul an de activitate a agenților economici. Ramân un bun susținător al creării infrastructurii în orașul Sângerei și s.Vrănești.
Astăzi, candidez la funcția de primar al orașului Sângerei și s.Vrănești. Susținerea celor 641 de semnatarii la momentul inregistrării, încrederea acordată de cetățeni în ziua de 20 octombrie 2019 mă obligă să fac mai multe lucruri bune pentru toți locuitorii primăriei indiferent de naționalitate, credință, gen și partinitate.
Schimbarea la față a or.Sângerei și s.Vrănești depinde de unitatea și înțelepciunea noastră. Pledez pentru o transparență totală la luarea deciziilor de către Consiliul orășenesc, dispozițiile primarului și asigur acest stil de lucru.
Să votăm pentru adevăr.
Dragi alegători! Democratizarea ne-a descătușat spiritual si speranțele adormite. Alegerile Locale Generale, ce se vor desfășura la data de 20 octombrie 2019, ne va demonstra cu limpeziciune și fermitate că procesul de democratizare a atins cota maximă. Contăm pe încrederea locuitorilor or.Sângerei și s.Vrănești că veți vota pentru Tudor Mocanu, candidat independent ,fără de partid.
Votând pentru Tudor Mocanu, vom vota pentru dreptatea spre care tindem. Să nu dăm greș, oameni buni. Să votăm pentru Tudor Mocanu – om gospodar, cinstit și principial, care dispune de un program clar și real de înbunătățire a vieții noastre, capabil de al realiza. Prin organizarea oamenilor, cu susținerea consilierilor și conducerii primăriei pe parcursul anilor 2007-2019, Tudor Mocanu a reușit construcția în varianta albă a str.Trandafirilor cu trotuar asfaltat , construcția a circa 4.5km a rețelei de apă, peste 6km a rețelei de canalizare, la ea fiind conectate peste 250 gospodării, a contribuit esențial la gazificarea microraionului “Crama”.
Platforma lui Tudor Mocanu, conține mai multe direcții ce vizează domeniile economice ale conducerii de tip nou, ale relațiilor sociale, sistemului efectiv de ocrotire a mediului ambiant.
Tudor Mocanu, candidat independent pledează pentru orientarea economiei spre îndestularea cerințelor vitale ale omului, pentru sporirea substanțială a investițiilor și crearea infrastructurii în cadrul primăriei or.Sângerei și s.Vrănești. Candidatul independent Tudor Mocanu , face parte din acea categorie de oameni ce nu s-a sfiit niciodată să-și expună public ideile, să-și apere punctul de vedere. Pentru carieriști, persoanele corupte si birocrați ,Tudor Mocanu e un om incomod. El este cetățeanul, care știe și poate să apere valorile noastre seculare, să se arunce în foc pentru a salva cinstea si onoarea omului, e dedat cu trup si suflet timpurilor noi.
Stimați alegători! Avem un drept la vot real și nu formal. Să nu ne lăsăm dezorientați de șefi și nomenclaturiștii birocrati, de persoanele corupte, care ne mai dau sfaturi, încercând să ne abată de la calea cea dreaptă.Votând pentru candidatul independent Tudor Mocanu, vom vota pentru purificare, adevăr și dreptate. El știe cum să unească oamenii la realizarea lucrurilor necesare societății. Nu este puternic cel ce dezbină societatea, este puternic cel ce unește.Deci, să votăm pentru candidatul independent Tudor Mocanu.
Din numele a 641 de semnatari or .Sângerei și s.Vrănești, susținători pentru înregistrarea candidatului independent Tudor Mocanu, Nr.5 în buletinul de vot la Alegerile Locale Generale din 20 octombrie 2019, semnează:
Sirbulet Maria, Cioclea Tamara, Crigan Stela, Ciobanu Gheorghe, Goras Tudor, Turcanu Gheorghe, locuitori a or.Sângerei membrii grupului de inițiativă.
Tudor Mocanu – candidat independent. Nr.5 în buletinul de vot la Alegerile Locale Generale 20 octombrie
Stimați alegători!
Nu candidez la funcția de primar pentru mine si familia mea.Vin pentru voi, pentru prezentul și viitorul copiilor și nepoților voștri.
Nu dați ascultare persoanelor care caută nod în papură ori pun diferite obstacole. Nu intrați în polemică cu ei. Răbdare, ce avem de făcut pentru oamenii din or.Sângerei și s.Vrănești, vom face împreună.
Pe parcursul anilor am demonstrat acest lucru. Avem nevoie unii de alții.
Important este ceea ce lași în urma ta, nu ceea ce promiți la început.
Împreună cu Dumneavoastră am realizat:
-construcția în varianta albă a str.Trandafirilor (650m) cu rigolii de scurgere a apei, trotuar asfaltat și gazon pentru arbuști și flori.
-am construit 4,5 km de apeduct.
-6,5km rețea de canalizare (a.2016-2018)
-350m rețea de canalizare (a.2019)
-am contribuit în mare măsură la gazificarea microraionului “Crama”și
Construcția în varianta albă a străzilor V.Cucu, Podgorenilor și M.Kogalniceanu (parțial).
Realizările menționate și încrederea acordată vor duce la :
-extinderea rețelei de apă și canalizare.
-finalizarea construcției stației de epurare a apelor reziduale (priopitar)
-reparația capitală a două poduri peste r.Ciuluc din intravilanul or.Sângerei.
-reparația capitală a acoperișului grădiniței nr.1 și amenajarea teritoriului.
-reparația capitală a scărilor centrale la grădinița nr.5.
-pavarea căii de acces la centrul “Credo”.
-asfaltarea porțiunii de drum spre grădinița de copii din s.Vrănești.
-finalizarea construcției str. Sfânta Maria până la biserica din s.Vrănești.
-gazificarea grădiniței pentru copii.
-asfaltarea str. Independenței din or.Sângerei(prioritar).
-extinderea iluminării stradale or. Sângerei și s. Vrănești.
-extinderea lucrărilor la construcția trotuarelor în or Sângerei și s.Vrănești.
-reconstrucția capitală a Complexului sportiv “Olimpiada-80”
-finalizarea construcției complexului sportiv și orașelului copiilor de pe str,Independenței.
-restabilirea terenului de fotbal din parcul orășenesc.
-aprovizionarea cu apă potabilă a cartierelor din oraș ce duc lipsa.
-construcția poligonului de acumulare și reciclare a deșeurilor.
Achitat din fondul electoral al candidatului