Ucraina ar fi folosit, în premieră, rachete americane ATACMS pentru a lovi...

Ucraina ar fi folosit, în premieră, rachete americane ATACMS pentru a lovi un depozit rusesc de arme, la 130 km de graniță

14
DISTRIBUIȚI

Presa ucraineană scrie că armata a folosit, în premieră, rachetele americane ATACMS pentru a lovi un depozit rusesc de arme, aflat la 130 km de graniță. Putin promulgă, chiar azi, noua doctrină nucleară ce include un răspuns nuclear chiar și în cazul unor atacuri convenționale

Publicația ucraineană RBC-Ukraine a publicat informația despre care spune că a fost primită de la o persoană informată din Armata Ucraineană. Sursa a precizat că ținta a fost un depozit militar din apropierea orașului Karachev din regiunea Briansk, aflat la 130 de kilometri de granița cu Ucraina. Armata Rusă nu a comentat informația, nici vreun reprezentant politic sau militar al Ucrainei, scrie Biziday.

În această dimineață, Vladimir Putin, președintele Rusiei, a semnat decretul pentru actualizarea doctrinei nucleare a Rusiei, strategia care descrie scenariile în care armata ia în considerare folosirea armelor nucleare. Conform documentului actualizat, o astfel de decizie ar fi analizată și dacă țara sau aliatul Belarus ar fi atacate cu arme convenționale, într-un mod care le-ar afecta suveranitatea sau integritatea teritorială.

Altă prevedere este răspunsul la un atac comun – un atac din partea unei puteri non-nucleare susținută de o putere nucleară – un scenariu care de fapt descrie situația Armatei Ucrainene, susținută de SUA și alte țări occidentale. În vechea doctrină nucleară, se prevedea că utilizarea armelor nucleare poate fi luată în considerare în cazul unui atac cu arme convenționale sau nucleare, atac ce amenință însăși existența Federației Ruse. Vladimir Putin a vorbit despre aceste modificări, prima dată, la sfârșit de septembrie.

Duminică în presa americană au apărut informații conform cărora Casa Albă a decis să permită Ucrainei să folosească rachetele americane pentru a efectua atacuri adânc în teritoriul Rusiei. Washingtonul nu a confirmat oficial această decizie, însă Zelenski a părut ieri a confirma informațiile, subliniind totuși că ar fi preferat ca aceste date să rămână secrete.