DISTRIBUIȚI
Poză-simbol

Pământul reprezintă leagănul civilizațiilor umane. Este planeta în care viața se manifestă prin diverse forme, culori, cuvinte și melodii, dăruite de natură. Planeta pe care trăim are o vârstă de aproximativ 5 miliarde de ani. Așa cum soarele emite o cantitate de energie suficientă pentru a asigura baza resurselor de energie terestră, Terra are tot ceea de ce are nevoie omul pentru viață: sol, aer, apă, climă, relief, vegetație, resurse minerale. Oamenii, însă, fac abuz de utilizarea acestor resurse, ba chiar distrug încet propria lor planetă, transformând pământul, treptat, într-un loc inconfortabil și imposibil viețuirii. Uneori, avem impresia că tot ceea ce atinge omul devine, inevitabil, murdar, căci specia umana lasă în urma sa milioane de tone de gunoi, pe care Pământul nu le mai poate procesa. Nu este de mirare că Terra moare încet, pe zi ce trece, sufocată de reziduurile oamenilor.

Data de 21 martie este semnificativă în calendarul mondial, deoarece se sărbătorește Ziua Pământului. Această zi are drept scop atenționarea oamenilor că planeta noastră se află în pericol, că mediul ambiant este poluat, iar noi avem datoria de a întreprinde diverse acțiuni de protecție.
Populația de pe planetă a devenit nepăsătoare, inconștientă și grăbită în evoluția tehnologiilor moderne și a mijloacelor de transport, fapt care a dus la distrugerea spațiului nostru vital. Astfel, multe acțiuni umane sunt fatale pentru floră și faună. Multe specii de animale deja au dispărut din cauza vânatului și braconajului, altele fiind pe cale de dispariție. Defrișările masive de păduri, dezvoltarea agriculturii, pășunatul excesiv, arderea vegetației, desecarea mlaștinilor, construirea diverselor centrale electrice, lipsa sistemului centralizat de canalizare, aruncarea deșeurilor, toate acestea și încă multe altele, stau la baza degradării mediului.
De câte ori a-ți dat foc la gunoi fără a vă gândi că astfel măriți cantitatea de dioxid de carbon eliminat în natură, ceea ce duce la formarea „efectului de seră” și prin urmare la încălzirea globală?! Într-adevăr, iernile nu mai sunt așa ca înainte, iar verile sunt extrem de calde! Vă plângeți de sănătate, dar de câte ori vă gândiți la calitatea alimentelor pe care le consumați?! Ce cantitate de pesticide și ierbicide se utilizează astăzi în agricultură, ce cantitate de otravă folosiți pe terenul de pământ din gospodărie pentru a ucide toți dăunătorii și pentru a avea o roadă mai bună?! Păsările pe care le aveți în gospodărie, de câte ori le vaccinați, cu ce le hrăniți, cu cerealele primite de pe cotă, cu cerealele ce sunt suprasăturate de diverse substanțe chimice? Câți dintre voi folosesc îngrășăminte naturale pentru îmbogățirea calității solului? Unde aruncați deșeurile menajere? Când utilizați o gumă de mestecat, ce faceți cu ea după ce îi dispare gustul, o aruncați jos, pe drum, nu-i așa? Din cauza gumelor de mestecat aruncate pe jos, mii de păsări mor zilnic…

Parascovia CRIHAN, eleva clasei a XII-a ,,B”, LT ,,Mihai Eminescu”, or. Sângerei

continuarea o puteți găsi în ziarul numărul 11 din această săptămână