Mai mulți ani de democrație, în țară cât și în raion anume cadrele au fost buturuga mică, cea care a răsturnat carul mare al partidelor de opoziție. Partide zgomotoase, eroice, cu doctrine clasice, politice europene ș.a.m.d. merg în marș triumfal spre putere, promit electoratului nu numai marea cu sarea, dar și munții cu marea etc, însă când ajung la conducere, constatăm dezamăgiți că regele e gol – nu au oameni care ar putea conduce. Ne convingem așadar că, definitiv, valoarea unui partid rezidă în valoarea echipei pe care o propune acest partid. Toate trec pe planul doi și devin lipsite de relevanță – și doctrina, lozincile, sigla, chiar și programul. În ultimă instanță, pe alegător nu-l mai interesează doctrina, lozincile partidului, ci oamenii care vin să conducă raionul, comuna, satul. La doctrine și lozinci partidele noastre sunt meșterițe bune. Dar alegătorul trebuie odată și odată să realizeze că nu o doctrină face viața oamenilor mai bună, ci persoane competente.
Zilele acestea am ieșit în stradă pentru a afla cât de informați sunt cititorii ziarului „EN” despre actualele alegeri locale generale, dacă știu cine sunt candidații la funcțile de primar, consilieri raionali și locali.
– Știți că la 14 iunie, la alegerile locale, veți alege primarul comunei, consilierii raionali și locali?
Nicoleta RĂCILĂ, 32 de ani: „Știu că degrabă vom avea alegeri locale, data precisă nu o știu. Cât despre concurenții electorali nu sunt informată. Nu știu nimic cine se luptă, de la ce formațiune politică?…”
Ion GHERMAN, 43 de ani: „Știu că la 14 iunie vom merge la urnele de vot pentru a alege primarul comunei, consilierii raionali și cei locali. Am avut deja posibilitatea pe unii din ei să-i ascult în cadrul întâlnirilor. Acum vin în satele noastre, și pe la porți și ne roagă să votăm pentru el și candidații la funcția de consilieri ai formațiunii sale. Trist este că timp de patru ani uită de noi și de promisiunile făcute.
Continuarea o găsiți în numărul 24-25 din 29 mai.