Frații Gheorghe și Marina Grosu ,luptători sambo, au câștigat Campionatul Național la Sambo, care s-a desfășurat în zilele de 30-31 martie în orașul Ocnița.
George Grosu a devenit campion la juniori. Marina Grosu, sora mai mare a devenit campioană la tineret. Campionatul la care au excelat sportivii raionului nostru a fost rezervat pentru juniori și tineri. Grație impresionantelor performanțe de luptători Sambo , acești doi sportivi au câștigat dreptul de a apăra cinstea și onoarea Republicii Moldova la campionatele europene și mondiale la sambo. Potrivit antrenorului lor care este Ștefan Patron, ambii campioni „urmează să participe în Serbia, orașul Hoviisad, unde se vor desfășura campionatele, în zilele de 8-12 mai, anul curent”.
Deplasarea și participarea campionilor la campionatele din Serbia costă, necesită susținere financiară. Viorel Onceanu , șeful Serviciului Tineret și Sport din cadrul Consiliului raional Sângerei cunoaște problema și necesitatea de finanțare așa încât bravii noștri campioni să poată participa și reprezenta Republica Moldova cu cinste și onoare pe arena europeană și mondială. Ei sunt în permanență pregătire, se antrenează continuu pentru a câștiga noi victorii pentru țară, doar finanțare pentru deplasarea lor să se găsească, lucru care le este promis . Campionii fac parte din Clubul sportiv CSCT din Sângerei al cărui președinte este Stefan Patron. Sunt originari din satul Vrănești, atât familia cât și localitatea sunt mândri de ei. Ei sunt model și pentru alți sportivi sambo, care au participat la Campionatul național la Sambo din Ocnița ca Dionisie Gaidău din satul Rădoaia și Cornel Goncearuc. Potrivit antrenorului ei sunt „speranțele sportului și exponenți formidabili pentru următoarele campionate”.