Încă o zi grea pentru șoferi. Prețul motorinei trece de 22 de lei
Șoferii se confruntă cu un nou val de scumpiri la carburanți. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a anunțat majorarea prețurilor pentru ziua de vineri.
Astfel, un litru de motorină se va scumpi cu 47 de bani și va ajunge la 22,24 lei. Pragul de 22 de lei pentru motorină nu a mai fost depășit de aproape doi ani, ultima dată fiind înregistrat în aprilie 2024.
De la începutul săptămânii, prețul motorinei a crescut cu aproximativ 1,5 lei pentru un litru.
Scumpiri sunt anunțate și la benzină. Prețul acesteia va crește cu 16 bani, astfel că un litru va costa 24,33 lei, nivel atins ultima dată în urmă cu aproximativ un an.
Niciun comentariu! Fii primul.