Locuitorii din Prepelița vor beneficia de condiții mai bune de recreere, după ce un proiect de mediu dedicat parcului „Ștefan Mîndru” a fost desemnat câștigător în cadrul unui apel național.
Inițiativa aparține Asociației Băștinașilor din Prepelița, în parteneriat cu Primăria comunei Prepelița, și a fost selectată de Oficiul Național de Implementare a Proiectelor în Domeniul Mediului.
Proiectul prevede decolmatarea râpei din zonă, plantarea a peste 500 de arbori și arbuști, amenajarea aleilor pietonale și construcția unui podeț. Valoarea totală a lucrărilor este de 500.000 de lei, dintre care 50.000 de lei vor fi alocați de Primăria Prepelița.
Totodată, autoritățile locale urmează să identifice surse suplimentare de finanțare pentru alte lucrări prevăzute în proiectul tehnic, inclusiv instalarea gardului și a mobilierului urban.
Niciun comentariu! Fii primul.