Atac armat într-un liceu din Turcia: 16 răniți după ce un fost elev a deschis focul la întâmplare, apoi s-a sinucis
Un fost elev a deschis focul marți la un liceu din sud-estul Turciei, rănind cel puțin 16 persoane înainte de a se sinucide, a declarat un oficial, notează Protv.ro.
Atacatorul în vârstă de 18 ani, înarmat cu o pușcă de vânătoare, a tras la întâmplare într-un liceu tehnologic din Siverek, provincia Sanliurfa, înainte de a se ascunde în interiorul clădirii. Ulterior, acesta s-a sinucis cu aceeași armă, a precizat guvernatorul Hasan Sildak, potrivit AP.
Un profesor aflat printre răniți este în stare gravă, a raportat televiziunea NTV. Motivul rămâne neclar. Atacurile armate în școli sunt rare în Turcia.
Unități speciale de poliție au fost mobilizate după ce atacatorul a refuzat să se predea, în timp ce tot personalul și elevii au fost evacuați, conform NTV. Imaginile video au surprins zeci de elevi fugind din școală spre poartă și apoi pe stradă.
Niciun comentariu! Fii primul.