Elevii din Sîngerei, în rol de consilieri: au învățat cum se iau deciziile la nivel raional
Elevii Gimnaziului „Dimitrie Cantemir” din orașul Sîngerei au avut ocazia să descopere cum funcționează administrația publică locală, în cadrul unei vizite organizate la Consiliul Raional Sîngerei.
Programul a inclus o ședință simulată a Consiliului Raional, în care elevii claselor a VIII-a au intrat în rolul de consilieri. Aceștia au analizat și votat un proiect de decizie, experimentând direct procesul democratic de luare a deciziilor.
Tinerii au avut și un dialog cu președintele raionului, Cristian Cainarian, care le-a vorbit despre atribuțiile administrației publice și despre importanța implicării civice a noii generații. Ulterior, elevii au vizitat secțiile și direcțiile instituției, pentru a înțelege mai bine activitatea din culisele administrației locale.
Vizita s-a încheiat într-o atmosferă entuziastă, iar participanții au declarat că experiența i-a motivat să se implice mai activ în viața comunității, unii dintre ei exprimându-și dorința de a reveni, pe viitor, în calitate de lideri locali.

Niciun comentariu! Fii primul.