O dronă rusească a lovit un bloc cu 10 etaje din Galați, provocând o explozie și un incendiu. Două persoane au fost rănite
România este în alertă, după ce o dronă rusească de război a lovit, în miez de noapte, un bloc cu 10 etaje din Galați. După impact a urmat o explozie care s-a văzut de la kilometri distanță, iar un apartament a luat foc. Două persoane au fost rănite, scrie Protv.ro.
Potrivit unui comunicat al MApN, transmis Agerpres, din primele informaţii rezultă că toată încărcătura dronei de tip Geran 2, de provenienţă rusească, a explodat la momentul impactului.
Cele două persoane care au fost rănite au fost transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Galaţi, a precizat sursa citată.
Cetăţenii sunt rugaţi să respecte recomandările autorităţilor şi să urmărească informările oficiale transmise prin canalele instituţionale.
„Ministerul Apărării Naţionale condamnă ferm acţiunile iresponsabile ale Federaţiei Ruse şi subliniază că acestea reprezintă o nouă provocare la adresa securităţii regionale şi a stabilităţii în zona Mării Negre. Astfel de incidente demonstrează lipsa de respect a Federaţiei Ruse faţă de normele de drept internaţional şi pun în pericol nu doar siguranţa cetăţenilor români, ci şi securitatea colectivă a NATO”, se mai arată în comunicatul citat.
Niciun comentariu! Fii primul.