Scurgere masivă de date în Japonia după ce hard-diskuri cu informaţii medicale au ajuns la vânzare online
Datele a până la 510.000 de persoane s-ar fi scurs din două spitale din Japonia, după ce hard-diskuri uzate au fost gestionate necorespunzător de o companie locală, relatează Xinhua, citat de Protv.ro.
Problema a ieşit la iveală după ce un cumpărător al unui hard-disk scos la vânzare pe un site de licitaţii online a informat autorităţile, în luna iunie, că dispozitivul conţinea date aparţinând Centrului Medical Hokkaido.
Ulterior, spitalul a recuperat mai multe hard-diskuri similare şi, potrivit postului public de televiziune NHK, a demarat o anchetă.
Ancheta a relevat că 31 dintre hard-diskuri fuseseră utilizate de Centrul Medical Hokkaido şi două de Centrul de Oncologie Hokkaido pentru stocarea datelor, inclusiv a dosarelor medicale electronice.
S-a confirmat că hard-diskurile conţineau informaţii personale de la aproximativ 187.000 de pacienţi şi membri ai personalului, inclusiv nume, adrese şi diagnostice medicale. Până la 510.000 de persoane ar putea fi expuse riscului de compromitere a datelor lor, se precizează în raport.
Cele două spitale contractaseră anterior aceeaşi companie pentru gestionarea deşeurilor din oraşul Ishikari pentru a distruge dispozitivele de stocare. Cu toate acestea, compania nu a dus la îndeplinire această sarcină, ceea ce a făcut posibil ca hard-diskurile să ajungă pe piaţa obiectelor second-hand.
Organizaţia Naţională a Spitalelor din Japonia, care administrează cele două unităţi medicale, a raportat cazul poliţiei şi a depus o plângere penală împotriva companiei specializate în gestionarea deşeurilor.
Niciun comentariu! Fii primul.