Ursula von der Leyen: În zilele următoare, UE va deschide primul cluster de negocieri cu Moldova și Ucraina
Uniunea Europeană va deschide în zilele următoare primul cluster de negocieri de aderare cu Republica Moldova și Ucraina, marcând trecerea la faza formală a negocierilor de aderare. Anunțul a fost făcut pe 9 iunie de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
„În zilele următoare, vom deschide primul cluster cu Ucraina și Moldova. Aceasta deschide practic ușa către faza următoare a procesului de aderare: începutul formal al negocierilor de aderare”, a declarat oficiala europeană, subliniind că Executivul european este pregătit să sprijine ambele state pe parcursul integrării europene.
Declarația a fost făcută în contextul prezentării celui de-al 21-lea pachet de sancțiuni al Uniunii Europene împotriva Rusiei. Noile măsuri vizează sectoarele energetic, financiar și comercial, precum și extinderea restricțiilor pentru persoanele și entitățile care contribuie la susținerea războiului împotriva Ucrainei.
Republica Moldova și Ucraina au obținut statutul de țări candidate la aderarea la UE în iunie 2022 și au lansat oficial negocierile de aderare în iunie 2024. În prezent, cele două state desfășoară discuții tehnice cu Comisia Europeană privind cele șase clustere de negociere.
Potrivit presei internaționale, primul cluster ar putea fi deschis pe 16 iunie, iar celelalte în cursul lunii iulie. Autoritățile de la Chișinău și-au propus semnarea tratatului de aderare la Uniunea Europeană până în anul 2028.
Niciun comentariu! Fii primul.